Florin Bâra: „Cuvânt pentru Hristos”

Dincolo de privirile amare, de gânduri murdare, de ceaţă şi iluzia liniştii – se îmbracă-n Sfântă Fericire o Clădire smerită, urcată-n slăvile Cerului de Cuvinte şi Crucii Eterne – ce fac să învie speranţe şi începuturi în oameni. Aruncate-n lumină-s toate, deasupra Clădirii… – vin îngeri, se închină cu flori purtate de vânturi – pe streşine plouă Cuvinte, ce bat în Pietrele Sfinte, rugătoare cerând Eterna Iertare.

Se îmbracă Lumea în fapte…coboară un Înger cerând îndurare, se aşterne tăcere şi plânset se-aude în şoapte…Şi noaptea pătrunde Cetatea cu o linişte surdă – Lumina-i cuprinsă în Candela Sfântă. Paşii Nădejdii se îndreaptă grăbiţi către ceruri. Flăcări preasfinte sar din Icoane – şi suflet şi viaţă pătrund în ele. Să fie Cuvântul! Să se-audă Cuvântul! HRISTOS A ÎNVIAT!

Câtă Lumină Neînvinsă, Nestinsă – de veacuri! Icoana Hristosului îmbrăţişează omenirea , în Ochii Ei citesc Chemare şi Iertare! Fur de la Moarte un zâmbet – să-nţeleg plăcerea de-a muri cu El, minunea de a-nvia cu El. Acum cred, cu El, că Moartea este promisiunea Vieţii de Veci. Căci: HRISTOS A ÎNVIAT!

absolvent-student Florin Bâra

Anunțuri

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: