AZI: Părintele CONSTANTIN GALERIU (1918-2003)

Secvenţial biografic :

-Părintele CONSTANTIN GALERIU (nume de buletin : COSTACHI GALERI) s-a născut la 21 noiembrie 1918, în satul Răzeşi, comuna Răcătău, jud. Bacău, din părinţii Neculai şi Elisabeta Galeri.

-Între 1930 şi 1938, a urmat Seminarul « Sf. Gheorghe », din Roman, apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti (absolvită în 1942, cu lucrarea de licenţă Îndumnezeirea omului, sub îndrumarea lui Nichifor Crainic).

-Hirotonit la Biserica « Zlătari » (unde era deja cântăreţ şi secretar de redacţie, al săptămânalului Ortodoxia, condus de părintele Toma Chiricuţă, marele predicator bucureştean al epocii interbelice), a fost preot în satul Podul Văleni, din comuna Poenarii Burchii, jud. Prahova (1943-1947), apoi la Biserica « Sf. Vasile », din Ploieşti (1947-1973), iar în ultimii 30 de ani, la Biserica « Sf. Silvestru », din Bucureşti (unde a început să slujească, regulat, de la 1 mai 1975).

-Căsătorit din 1943 (prenumele soţiei : Argentina-Cristina, n. Vărgatu), a devenit tată a patru băieţi : Rodion(viitorul director al Ed. Harisma), Serafim, Narcis, Ciprian.

-Incomod ideologic noului regim comunist, a fost deţinut politic, a fost deţinut politic, între 7 august-7 septembrie 1950 – şi, apoi, între 16 august 1952-26 octombrie 1953, fiind purtat prin mai multe penitenciare şi în lagărul de muncă Peninsula (Canalul Dunăre-Marea Neagră).

-În 1973, a obţinut titlul de DOCTOR ÎN TEOLOGIE, cu teza Jertfă şi răscumpărare.

-A fost mai întâi « preot spiritual » (1973-1974), apoi lector (1974-1977) şi profesor titular (1977-1991), la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. În 1992, a fost numit profesor consultant şi conducător de doctorat la Universitatea din Bucureşti. După pensionare, a mai funcţionat ca profesor la Universitatea « Valahia », din Târgovişte – şi la Facultatea de Drept a Universităţii Ecologice din Bucureşti.

-La 1 ianuarie 1990 a fost numit, de către P.F. Părinte Teoctist, vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

-A primit Premiul Senatului Universităţii din Bucureşti (1942), premiul revistei Flacăra(1990), titlul de Doctor Honoris Causa al Univ. Ecologice din Bucureşti (1992), Diploma de Onoare a Societăţii Academice « Titu Maiorescu » (1993), precum şi multe distincţii bisericeşti.

-A fost, între altele, preşedinte de onoare a Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Naţională UNESCO şi în Consiliul Naţional UNICEF, preşedinte al Ed. « Harisma », membru fondator şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Filantropice Medicale « Christiana », preşedinte al Fundaţiei « Elena Doamna », preşedinte al aşezământului « Sf. Stelian » (pentru ocrotirea copiilor străzii), membru fondator şi preşedinte de onoare al Asociaţiei « Delphi »(pentru recuperarea bolnavilor psihici), membru de onoare al Fundaţei « Memoria », preşedinte executiv al Frăţiei Ortodoxe Române.

-Volume publicate (selectiv) : Jertfă şi răscumpărare(1973), Meditaţii la « Tatăl Nostru » şi la « Fericiri » (1990 ; reeditare 2002), Tâlcuiri la mari praznice de peste an : 22 de modele omiletice(2001), Între Geneză şi Apocalipsă. Convorbiri realizate de Dumitru Popa (2002), Cartea celor nouă Fericiri(2004) etc., la care se adaugă un mare număr de studii şi articole publicate în periodice, din ţară şi din străinătate (Ortodoxia, Glasul Bisericii, Studii Teologice, Mitropolia Banatului, Revista Pedagogică, România liberă, Ziua, Contemporanul, Puncte cardinale etc.).

-În ianuarie 2002, în urma unui accident vascular cerebral, rămâne parţial paralizat.

-În iulie 2003 are un nou atac cerebral, fiind internat la Spitalul Clinic Universitar din Bucureşti, unde a zăcut în stare de comă, stingându-se din viaţă duminică 10 august, la ora 21.

-A fost înmormântat miercuri 13 august, uţin după prânz, în coasta Bisericii « Sf. Silvestru », iar timp de mai bine de un ceas, până ce sicriul a fost purtat spre mormânt, pe cerul de deasupra bisericii a stăruit, în jurul soarelui ascuns între nori, un larg curcubeu circular, pe care fotografiile nu-l pot reda în toată tainica lui splendoare, dar care a rămas adânc întipărit în memoria miilor de creştini veniţi să-ţi ia rămas bun de la cel mai de seamă predicator ortodox român al secolului XX (Cf. Răzvan Codrescu).

*

FAPTE ŞI CUVINTE DE ÎNDREPTARE

Într-adevăr, Părintele Galeriu a fost un adevărat model de trăire creştină, în duh şi în trup. « Faptele dau mărturie, nu gura noastră păcătoasă » – cum însuşi spunea. Experienţa povestită mai jos este una absolut reală – dar aduce aminte (modelul cristic este veşnic viu şi atemporal-aspaţial, , în marii oameni de duh creştin ai umanităţii !) – de episcopul din prima Parte a romanului Mizerabilii, de Victor Hugo – cel care, prin comportamentul său de milă şi profundă/desăvârşită iertare, l-a convertit la smerită/autosacrificială credinţă pe fostul ocnaş, ajuns, prin întunecare spirituală, hoţ împotriva binefăcătorului care l-a primit sub acoperişul său – , Jean Valjean. Odată, după 1990,Părintele GALERIUs-a trezit cu hoţii în casă. Nu s-a pierdut cu firea şi nici nu I-a înfruntat. A zis doar atât : « Iubiţii mei, luaţi tot ce vreţi, că de asta aţi venit, şi poate că aveţi nevoie ». După un moment de uluială, cei doi tâlhari nu numai că au răscolit camera după bani şi lucruri de valoare, dar l-au bătut crunt pe părintele, cu pumnii şi picioarele, până au obosit. Câteva zile mai târziu, când hoţii au fost prinşi, părintele i-a privit în ochi şi a refuzat să dea declaraţie împotriva lor – renunţând de bunăvoie şi la lucrurile furate. A iertat dăruind. Echimozele şi loviturile de pe faţă le-a pus pe seama unei căzături. Nu s-a lăsat tulburat de întâmplare. Deşi a fost bătut atât de tare, încât nu se mai putea ridica din pat – duminică, adunându-şi puterile, a intrat în biserică şi a rostit câteva ectenii, cum a putut.

-Într-o zi, mergând pe stradă şi observând un cerşetor desculţ, i-a dat acestuia pantofii săi şi ceva bani de mâncare. A ajuns acasă în şosete, strecurându-se ruşinat printre oameni, dar fericit că ajutase un semen de-al lui, că adusese un fir de lumină şi bucurie în sufletul unui frate amărât.

-Biserica Sf. Silvestru era plină de intelectuali (Şora, Pleşu, Sorin Dumitrescu) căci, pentru o clipă măcar, prin sfânta slujbă a Părintelui, cel mai mare profesor de omiletică !-grijile şi zgomotul oraşului încetau!

-Sorin Preda mărturiseşte că, mergând, într-o zi, alături de Părinte, un ţigănuş se apropie, cu îndrăzneală răznită : « Părinte, binecuvântează, să câştig la poker ! » Puţin tulburat, Părintele Galeriu l-a privit cu milă, după care i-a răspuns : « Cum poţi să-mi ceri, băiete, să piardă alţii ? Câştigul tău e nenorocirea altora ! » Băiatul de ţigan s-a muiat, sub tăria acestor cuvinte…Fără ostentaţie, îi dăduse şi lui Sorin Preda, fiul marelui Marin Preda, o minunată lecţie a smereniei şi a nemâniei : « Dacă la rău răspundem cu rău, întreţinem lanţul iadului. Doar binele poate rupe încătuşarea Satanei ! »

-Spunea Părintele Galeriu că tehnica s-a dezvoltat uimitor ; dar marea întrebare este : sunt oamenii mai apropiaţi unii de alţii, când se află la distanţe unul de altul ? Aici e problema. De aceea, transfigurarea să plece tot din spiritul de a crea. Şi televiziunea, Internetul etc. – trebuie să cunoască şi această transfigurare. Lumea trebuie să se întoarcă la autenticul adevăr, la autentica condiţie umană a omului, adică la pmul creat de Dumnezeu. Să nu ne spună Hristos, cum a spus fecioarelor neînţelepte, care n-aveau untdelemn-lumină divină, în candele : « Nu recunosc chipul meu în voi ! » – deci, chipul nostru autentic este Hristos-Fiul lui Dumnezeu.

-Toată viaţa lui, Părintele a stat sub semnul jertfei, a slujirii fără preget, neîncetate, împlinind spusele Apostolului : « Care, bogat fiind, a sărăcit pentru noi, ca noi să ne îmbogăţim cu sărăcia lui ».

*

CREDINCIOŞIA BISERICII ORTODOXE FAŢĂ DE IISUS HRISTOS – CHEZĂŞIE A « ÎNFIERII » NOASTRE DIVINE(fragmente)

de preot profesor Constantin Galeriu

Revelaţia divină numeşte Biserica : « Mamă »(Apoc., 12, 1-5 ; 22 ; 17-20).

Biserica Ortodoxă este Mama noastră, pentru că ea a rămas de-a lungul veacurilor desăvârşit credincioasă Mirelui ei – Iisus Hristos. Credincioşia faţă de Mire este condiţia fundamentală atât pentru păstrarea numelui de « mireasă », cât şi pentru înfierea noastră harică, de Tatăl, prin Iisus Hristos, în Duhul Snt. Sfinţenia ei este chezăşia vocaţiei şi împlinirii noastre.(…)

Noi credem şi mărturisim că Sfânta Biserică Ortodoxă a rămas neclintită în acestă credincioşie divină, precum spune Apostolul, ca : « stâlp şi temelie a adevărului »(I, Tim., 3, 15). Ea a păstrat numele de « ortodoxă » – « dreapta credinţă », semnul văzut şi mereu mărturisitor al însuşirii în plinătate a adevărului revelat, fără a-l ştirbi în vreun fel ; nici n-a adăugat, nici n-a scăzut nimic din darul şi lumina Revelaţiei dumnezeieşti, iar conştiinţa unei reale înfieri divine ne-o dă numai această încredinţare.(…)

Înfierea noastră deplină, definitivă, ireversibilă – îşi are temeiul absolut în faptul Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Profund semnificativă ni se impune, în acest sens, genealogia Mântuitorului ; mai precis, cele 2 genealogii ale Revelaţiei Sfintei Evanghelii : aceea de « Fiu al lui Dumnezeu » şi aceea de « Fiu al Omului ». Să observăm că toţi cei 4 evanghelişti ne comunicp, fiecare în parte, câte o genealogie a Mântuitorului, grupându-se câte doi :

-Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca – pe cea a firii umane ;

-Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Ioan – pe cea a firii divine.

(…) Restaurarea şi instituirea « chipului » ca fiu este deodată personală şi comunitară. Prin întruparea Fiului Său de la Duhul Sfânt şi naşterea din Fecioară, Tatăl instituie naşterea unei noi familii în lume : naşterea unei familii « după voia Sa », « după Chipul Sau ». Hristos o proclama tot în mijlocul mulţimii, folosindu-se de un prilej semnificativ : « Oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela Îmi este frate şi soră şi mamă »(Matei, 12, 46-50).

(…)Dacă, faţă de fraţii noştri protestanţ trebuie să ne apărăm de riscul unei asemenea desacralizări, în raport cu opiniile unora dintre fraţii noştri catolici nu putem să nu luăm atitudine, faţă de felul în care ei înţeleg adesea şi uneori şi aplică « după literă » şi sens juridic – Revelaţia. (…)Astfel s-au produs tragedii în Biserică (ex. Inchiziţia). Pentru Adam Cel întrupat de la Sfântul Duh şi din Maria Fecioara, orice act şi orice tâlcuire a unui cuvânt din Revelaţie nu poate fi decât în duh şi cu armele Duhului, pentru a rămâne în sfânta credincioşie.

(…)Scufundându-ne şi apoi ieşind din baia sfântă a Botezului, suntem « altoiţi pe El » – pe tulpina Hristos – « prin asemănarea morţii Lui » – pentru că ne facem părtaşi şi ai Învierii Lui » (Romani 6, 5) şi ai înfierii. În acest sens se roagă Biserica pentru cel ce se botează : »Şi-l umple pe el de puterea Duhului Sfânt, spre unirea cu Hristos, ca să nu mai fie de acum fiu al trupului, ci fiu al Împărăţiei Tale ». Iar harul Botezului, al re-naşterii şi al « punerii de fii », se întăreşte şi se plineşte prin « pecetea darului Duhului Sfânt ». Această pecetluire întipăreşte efigia lui Hristos şi face să se arate si să crească în noi Chipul Lui. Însemnând toate simţurile şi articulaţiile celui botezat (n.n. : cu Sfântul Mir), ea are menirea de a renaşte în noi simţirea noastră duhovnicească în şi prin Hristos. Origen dă o mărturie cu înţeles adânc : « Hristos este ţel al fiecărui simţ al sufletului. El se numeşte Lumina cea adevărată, pentru a lumina ochii sufletului ; El este Cuvântul pentru a fi auzit, Pâinea Vieţii pentru a fi gustată. La fel, El este numit untdelemnul ungerii şi Mirul de nard, pentru ca sufletul să se desfete din mireasma Logos-ului. El a devenit CUVÂNTUL FĂCUT TRUP, pipăibil şi sesizabil, pentru ca omul lăuntric să poată atinge Cuvântul Vieţii…El nu îngăduie ca vreunul din simţurile duhovniceşti să fie lipsit de har ». (…) Cu o asemenea gustare duhovnicească simţim în Dumnezeiasca Euharistie Trupul şi Sângele Mântuitorului. Ea este « hrana cu care Biserica-Mamă îşi creşte copiii » – spune Clement Alexandrinul – şi « leacul nemuririi(farmakon aquanaton – Sf. Ignatie), cu care îi tămăduieşte de rănile păcatului. Astfel, îndeosebi aceste 3 Taine -–Botez, Mirungere, Euharistie – prin care ne răsădeşte în Trupul Lui Hristos, ea ne face fii şi moştenitori ai Împărăţiei Harului.(…)

Ştiinţa, cu tot progresul ei tehnic, duce, în cele din urmă, la orgoliu şi limite. « Sistemele filosofice sunt răspunzătoare(spune Christian Ruby, în Histoire de la Philosophie, La Découvert, Paris, 1991), în prezent, de consecinţele tragice ale suferinţei din secolul nostru : Auschwitz-ul, gulagurile, cinismul de toate formele, imperialismele, înstrăinarea oamenilor unii de alţii, sau formele poluate şi tot mai aberante ale patimilor – morale ale crepusculului… ».

Conştiinţe responsabile se întreabă : « Cum să organizezi viaţa comună a cetăţenilor, cum să guvernezi în lipsa reperelor şi a certitudinilor, în obsesia absenţei unei ordini transcendentale absolute, pe care s-o poţi folosi ca sursă de inspiraţie ? »

(…)Diminuarea influenţei Paternităţii dumnezeieşti şi a Maternităţii Bisericii a contribuit la degradarea unităţii omeneşti, la slăbirea conştiinţei paterne şi materne în familii, la scăderea sacralităţii familiei, a Tainei Cununiei – înrădăcinată, în viziunea Apostolului, în nunta duhovnicească dintre Hristos şi Biserică. (…) E de cea mai mare însemnătate ca Biserica să cultive conştiinţa fundamentală a Paternităţii divine în Hristos şi a Maternităţii Bisericii, prin care fiecare suflet, inclusiv cel al dezmoşteniţilor, se poate mântui. În Biserică, precum la sânul unei mame sfinte, fiecare suflet regăseşte « sânul divin ». (…)Se cuvine, onest, să preţuim şi să ne inspirăm din organizarea asistenţei sociale la fraţii noştri din Occident. Dar, cu tot s piritul autoritar şi juridic al Bisericii Romano-Catolice şi cu cel individualist al Bisericii Protestante, care determină secularizarea şi laicizarea – Sfânta Ortodoxie trebuie să-şi afirme duhul cu adevărat comunitar, Patern şi Matern, atât în mărturisirea credinţei, cât şi a iubirii divine în lume.(…) În acest duh, în Biserică, rostind rugăciunea Tatăl nostru, fiecare suflet trebuie să simtă că există un Tată Divin pentru toţi, Care prin Fiul Său unic, Iisus Hristos, ne-a înfiat în Duhul Sfânt, în sânul matern al Bisericii, într-o fraternitate universal umană.

*

(Toate materialele şi mărturiile scrise, prezentate aici, despre Părintele Constantin GALERIU, le datorăm Sfinţiei Sale preotului paroh adjudean DODICĂ FUSARU, ctitor al Bisericii cu hramul « Buna Vestire » – fost student la Teologie al eminentului pedagog creştin, cel întru Domnul CONSTANTIN GALERIU ; am consultat şi colecţiile revistelor bucureştene ROST – în special anul II, nr.. 21-22, noiembrie-decembrie 2004 – respectiv PERMANENŢE – selecţia textelor : A. Botez)

Anunțuri

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: