AZI debutează: Monica Ariton, clasa a XII-a G, Liceul Teoretic « Emil Botta »-Adjud

 

Refugiată-n Lumină

Lacrimi de argint îmi cad încet pe faţă,

Îngeri albi Lumina

Aruncă picături de viaţă.

Cu fulgi mari, Lumina mă alină,

Zvârlind în al meu suflet bucăţi de rază lină.

Plânge Lumina cu lacrimi mari de gheaţă –

Ea ştie, simte durerea ce-mi sfâşie-astă faţă:

Vede cum sufletul mi-e tot mai mic şi-ngheaţă

Tu, rază blândă, Soare – adu-mă iar la viaţă!

Şi-atunci când sufăr, la Ea alerg mereu,

Doar Ea poate-nţelege ce nu-nţeleg nici eu.

Cu-o adiere dulce îmi ia, vrăjit, durerea,

Doar Ea mai poate-aduce în sufletu-mi puterea.

*

 

O ultimă dorinţă

 

Peste podul îngheţat,

Peste râul veşnic tânăr,

Trec doi pescăruşi de-argint,

Două umbre de lumină.

Şi peste-a lor fâlfâire

Stă tot cerul încleştat –

Împietrit de-a lor iubire,

De-a lor graţie mişcat.

…Privesc la ei cu ochii trişti, în lacrimi,

Şi ştiu c-aşa eram şi noi cândva :

Da, două pete de lumină – două! – în oceanu- ntunecat…

Zburam, ca ei asemeni, ciripindu-ne în vânt iubirea…

Dar precum frunza care moare toamna,

Iubirea noastră a pierit, şi ea….

Plecat-ai din această lume-a sorţii

Şi mi-ai lăsat, cumplit, aleanul morţii…

Un ultim gând mai am privind spre cer,

O ultimă speranţă adia:

Aş vrea ca în cealaltă lume,

Precum doi pescăruşi pe cerul liber – să putem zbura…

 

 

*
Odă Astrului Luminii

 

Privesc uimită moartea Lui

însângerată – simt minunea ce mă învăluie!

Ştiu că va reveni glorios şi

mâine, peste veacuri el dăinuie! –

însă mereu uimită sunt de moartea şi

Învierea Lui!

În zadar noaptea – perfid – mă învăluie

cu reci aripi de întunecat liliac:

dincolo de hohotul gheţii – văd Raza

Speranţei…

Speranţa din suflet nu dispare – ştiu că

mâine voi simţi la fel,

voi trăi şi voi muri la fel – dar

mai ales şi numai: VOI ÎNVIA!

Mereu tânjind după cea din urmă rază de Soare – ultima

poate – din această atât de scurtă

viaţă…


Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: