„Cartea şi computerul”, de prof. Mircea Dinutz

Septembrie 11, 2007

Citim în Dicţionarul explicativ al limbii române (1998), la cuvântul CARTE, următoarele : « Scriere cu un anumit subiect, tipărită şi legată sau broşată în volum ». Ca obiect material, nimic mai mult. Ca obiect spiritual, estetic şi moral, deopotrivă, definiţia de mai sus este foarte departe de a satisface. Când a inventat, în Europa, tiparul cu litere mobile, Johann Gutenberg (1400-1468) n-a realizat, probabil, că a inaugurat o nouă epocă. Lumina literei tipărite a pătruns în toate colţurile Europei, mai mult sau mai puţin balcanice, şi…de aici, mai departe. Minţile omeneşti s-au deschis, asemenea, spre bine şi spre rău, informaţia a circulat mai rapid cu toate consecinţele (bune şi rele) ce decurg de aici. Pe de o parte, mintea din ce în ce mai îndrăzneaţă a omului a dus la o « explozie » fără precedent a descoperirilor tehnice şi ştiinţifice, mărind încrederea în sine a singurei fiinţe aflate în poziţie bipedă, pentru a măsura distanţele dintre el şi linia infinitului, cu cât mai mari, cu atât mai provocatoare, iar pe de altă parte, a mărit simţitor posibilităţile de COMUNICARE între semeni, între om şi umanitate, între om şi Sinele său, ceea ce crea şansa unui acord pe termen nelimitat între Om şi Univers. Litera tipărită menţine mintea vie, o obligă să se afle permanent într-un proces de căutare şi descoperire, construind şi reconstruind « ad infinitum », întru găsirea unor soluţii noi, cu întemeierea armonioasă a relaţiei cu ceilalţi şi cu Sine. Dacă deschidem acelaşi Dicţionar…, la cuvântul COMPUTER, găsim următoarele: >>>>>>> Mircea Dinutz

Anunțuri

„Adevărate şi false tradiţii. Masacrul satanic al mieilor. Oul şi Învierea, prin viziunea strămoşilor noştri, traco-geţii” – de prof. dr. Adrian Botez

Septembrie 11, 2007

Dintre cei 12 apostoli, Sfântul Apostol Andrei a avut, de departe, misiunea cea mai uşoară, în ce priveşte încreştinarea traco-geţilor, din Dobrogea: traco-geţii erau singurul popor din Europa care credea, cu desăvârşire, în nemurirea sufletului – şi ştia despre ÎNVIERE!!!(aveau modelul Zalmoxis – cel înviat/înălţat, după trei ani de scufundare sub pământ…).
Trebuie să spunem însă, de la început, că, şi la sat, şi la oraş, Biserica de Zid (instituţională), iar nu Biserica lui Hristos – perpetuează, în mod ciudat (şi deloc spre cinstea ei!), pe lângă tradiţiile autentice, închinate Paştelui-Învierii – şi tradiţii false, tradiţii care nu ţin nici măcar de păgânismul tracic! Paştele n-are, nici în clin şi mânecă, ceva cu mâncarea şi băutura!!! Paştele este, exclusiv, bucurie spirituală!!! N-are nimic de-a face cu PÂNTECELE!!! Aminteam, în articolul nostru, din numărul dublu (9-10), din aprilie 2003, al revistei CONTRAATAC: Nu-l confundaţi pe Hristos cu abatorul!, că măcelărirea mieilor, de Paşte, este o crimă oribilă, un păcat strigător la cer şi, totodată, unul contra Sfântului Duh (păcat de care “păstorii turmei”-clerul, dacă nu neapărat stimulator, măcar un complice asiduu! – va avea de dat seamă, din greu, pe cealaltă lume!!!) – păcat prin care Hristos este răstignit, de lăcomia pântecelui nostru – practic, la infinit! Şi demonstram că obiceiul păgân al sacrificării mielului, de Paşte-Pesahul evreiesc, precum şi cel, tot atât de păgân, al sacrificării porcilor, de Crăciun – ţin de cu totul alte zone de spiritualitate, decât de cea creştin-românească, şi trimit la demoni, iar nu la Dumnezeu-Hristos:>>>>>>> Adrian Botez


„Semnificaţia metafizică a florii în creaţia eminesciană” – de prof. dr. Florinel Agafiţei

Septembrie 11, 2007

Nu ştim să existe vreun studiu privitor la semnificaţia metafizică a florii în creaţia poetului M.Eminescu; mărturisim aici că, din lecturile noastre, care nu sunt multe, dar nici puţine, nu am întâlnit o asemenea preocupare, un asemenea demers. De aceea am considerat că o atare încercare poate deveni interesantă o dată cu detectarea sensurilor ascunse, criptate, ale mesajelor florale, degajate din versurile şi proza eminesciană.
Nu mică ne-a fost mirarea când am putut constata, recitind cu scop determinat opera poetului, că florile creează, practic, o grădină a Semiramidei, supraetajată, abundentă, vioaie în cele mai multe ipostaze, plăcut parfumată cu esenţe ce bântuie dinspre un Orient balsamatic, şi arareori traversată de umbrele tristeţii.
Astfel, am găsit adeseori pajişti cu flori, imense pajişti, nedefinite, aşa cum sunt şi erau, probabil, cele din văile Bucovinei specifice copilăriei poetului, misterioase pete divers colorate, care-şi deschideau într-o tăcere cosmică, spre bolta cerului, corolele lor pline de pulsaţiunea vieţii, de seva parfumului încă nenăscut; am aflat însă şi flori, ce coboară în versurile scrise la ceas de taină, din timpuri şi spaţii imemoriale, ascunzând în frageda lor corolă, miresme ameţitoare tocmai de la Gangele măreţ.>>>>>>> Florinel Agafiţei