GHEORGHE I. BALŞ (1868-1934)-PATRONUL SPIRITUAL AL LICEULUI NOSTRU

Septembrie 11, 2007

Deoarece, din toamna anului 2006, liceul nostru poartă numele de „GHEORGHE BALŞ”, considerăm necesar ca, atât elevii şi cadrele didactice ale acestui liceu, cât şi vizitatorii sau, pur şi simplu, întrebătorii despre liceul nostru, sau navigatorii pe Internet, care dau de numele şcolii noastre – să cunoască, măcar câteva date fundamentale, despre personalitatea de excepţie a celui care şi-a oferit onomastica, acestui liceu.
Gheorghe Bals s-a născut la Adjud, pe 24 aprilie 1868. Inginer şi istoric de artă român. Specializat în istoria arhitecturii medievale româneşti şi a legăturilor ei cu lumea Orientului Creştin.A studiat in Elveţia, luându-şi bacalaureatul la Lausanne – şi diploma de inginer la Politehnica din Zürich. Efectuează mai multe călătorii de studii, în Bulgaria, Serbia, Grecia, Turcia şi Rusia, pentru a cerceta influenţele străine, în arhitectura veche românească.

Din 1923, Gheorghe I. Balş devine membru al Comisiei Monumentelor Istorice şi membru titular al Academiei Române, din 1923. Vicepreşedinte al acestui suprem (şi autentic, pe atunci…) for intelectual românesc (mai 1928-mai 1931). A colaborat cu inginerul Anghel Saligny, la construirea podului de la Cernavodă.Se consacră, ca arhitect şi ca unul dintre cei mai de seamă istorici ai artei vechi româneşti. Studiile sale, în reviste româneşti, despre>>> continuarea aici >>>

Anunțuri

Autori rememoraţi, texte reînviate: AZI: Charles Baudelaire (1821-1867) Şi Panait Cerna (1881-1913)

Septembrie 11, 2007

CHARLES BAUDELAIRE (1821-1867) – s-au împlinit 140 de ani de la moartea lui. S-a născut, pe 9 aprilie 1821, la Paris (str. Hautefeuille, nr. 13), Charles-Pierre Baudelaire. Tatăl său, Joseph-Francois, avea 62 de ani(n. 1759), mama, Caroline Archenbaut-Defayis, 28 de ani(n. 1793). Pe 10 febr. 1827, tatăl moare – iar mama se recăsătoreşte cu Jacques Aupick , n. 1789, comandant de batalion, Cavaler al Ordinului Saint-Louis, Ofiţer al Legiunii de Onoare. Charles a dezaprobat gestul mamei:”Când ai un fiu ca mine – nu te recăsătoreşti”.
Ch.B. urmează Colegiul regal din Lyon, apoi Colegiul Louis-le-Grand – indisciplinat, dar premiat pentru versuri în latină. 18 aprilie, Ch.B. este eliminat, pentru insubordonare – va lua lecţii, pentru bacalaureat, în particular. Ia bacalaureatul, în aceeaşi zi în care Aupick este avansat general de brigadă.
Trăieşte izolat de părinţi. Se hotărăşte pentru cariera literară – frecventând medii boeme şi declasate. Întreţine relaţii cu Sarah la Louchette, prostituată din Cartierul Latin; boala contractată acum îi va provoca, în cele din urmă, moartea.
Familia hotărăşte să-l îmbarce pentru India; se va afla pe Insula Mauriţiu, apoi pe Réunion – dar îl convinge pe căpitanul navei să-i permită reîntoarcerea în Franţa. 1842 – revine la Paris – după majorat, moştenindu-şi tatăl adevărat – se stabileşte în Insula Saint Louis, pe cheiul Béthune, nr. 10 (azi:22). Continuă să frecventeze boema pariziană.>>> continuarea aici >>>


„Marea Răscoală din 1907”, de prof. Cătălin Mocanu

Septembrie 11, 2007

Motto:

„Dar ce e, Doamne, vuietul acesta?
Ce-i freamătul acesta care creşte?
Se zguduie pământul şi mugeşte,
Ca marea, când o biciuie tempesta.”
(AL. VLAHUŢĂ , 1907)

Marea răscoală din primăvara anului 1907 a constituit, prin amploarea acţiunilor desfăşurate, prin durata şi intensitatea ei, ca şi prin aria sa de răspândire, cea mai impresionantă ridicare la luptă a ţăranilor, din istoria modernă a României. Declanşată la capătul unui neîntrerupt lanţ de mişcări ţărăneşti, desfăşurate începând din 1888, răscoala din 1907 constituie corolarul firesc al situaţiei ţărănimii române de la cumpăna secolelor al XIX-lea – al XX-lea.1
1.Problema agrară în România, la cumpăna secolelor al XIX-lea – al XX-lea
Transformările survenite în economia românească, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, şi-a pus amprenta şi asupra dezvoltării agriculturii, care continuă să fie baza economiei româneşti. Predominarea agriculturii, în ansamblul economiei naţionale şi afirmarea deschisă a contradicţiilor din cadrul său – a generat, în societatea românească, o veritabilă problemă agrară care, după anul 1878, a urmat o evoluţie lentă, către o relaţie impusă de realităţile din lumea satului românesc. Efectele reformei agrare din 1864 au fost mult sub aşteptări. Deşi ţăranii au fost împroprietăriţi, nu s-a dezvoltat o categorie prosperă de mici proprietari funciari, de ţărani independenţi, acea „coloana vertebrală economică şi socială a unei monarhii constituţionale.”2 În schimb, un mare număr de ţărani au rămas dependenţi de foştii lor moşieri. Pentru ca efectele reformei să fi fost pozitive, erau>>>>>>> Cătălin Mocanu


Aromânii -“fraţi di mumă şi di-un tată”(V) : “VOSHOPOLE”, de NIDA BOGA : Epopeea transfigurării – şi singura epopee eroică a neamului românesc…- de prof.. dr. Adrian Botez

Septembrie 11, 2007

Întrebarea pe care mi-o pun are în ea un sâmbure tragic: de ce nu au avut aromânii, până acum, ambiţia, orgoliul – să semnaleze, măcar (dacă nu să impună), fraţilor lor români, de la nord de Dunăre, existenţa acestei măreţe şi mistice epopei – SINGURA EPOPEE EROICĂ A ROMÂNILOR!!!: VOSHOPOLE – epopee în sonete (150 de sonete+bocete ale voshopolencelor, de după masacrul-incendierea Cetăţii Voshopole – epopee formată din 13 părţi, sugerându-se DEPĂŞIREA VECHIULUI CICLU – 12 , PENTRU LUMEA ETERNITĂŢII SPIRITUALE!!!: I- Voshopole se-ntemeiază ca târg; II- Voshopole în furtună; III- La târgul din Voshopole; IV- Iată târgul!; V- Voshopolea strivită de arnăuţi; VI- Cum s-au luptat în mahalale; VII- În castelul lui Gojdu; VIII- După furtună; IX-Sfatul bătrânilor; X- Ajun de îngropăciune; XI- În ziua despărţirii de cei dragi; Voshopolencele îşi plâng morţii dragi; XIII- Dezrădăcinaţii – finisată prin 1950, publicată în româneşte întâi în antologia Un veac de poezie aromână, realizată, în 1985, la Cartea Românească, de Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu – şi publicată, automom, abia în 1994!!!, la aceeaşi editură Cartea Românească – versiunea daco-română: HRISTU CÂNDROVEANU, prefaţă de Constantin Sorescu), de NIDA BOGA(1886-1974 – numele lui NIDA BOGA nici nu este trecut în Dicţionarul enciclopedic, din 1993, şi, bineînţeles, nici în Dicţionarul enciclopedic din 1964, vol. I – sau în Micul dicţionar enciclopedic, din 1976…) ? Să fi avut atât de amara conştiinţă a unei înstrăinări ireversibile, între fraţii aceluiaşi Neam-Spirit? Să se fi>>>>>>> Adrian Botez


Corespondenţă sibiană – de licenţiat/masterand Ştiinţe Politice Adrian Ţiglea

Septembrie 11, 2007

Un masterand, licenţiat în Ştiinţe Politice, Adrian Ţiglea, trimite, din Sibiu (domnului Florinel Agafiţei, iar acesta – nouă… – ocolite, dar înţelepte sunt căile Domnului…), epistole (cât eseuri, cât jurnal…), adânc meditative, priviri printre gene, din nişte ochi încordaţi la extrem, pentru a sesiza mişcările subtile ale Spiritului şi Timpului contemporaneităţii româneşti…Iată o primă luare de contact cu acest Titus Lucretius Carus – modern şi creştin:

“Domnul meu,

Trăim într-o ţară în care se vorbeşte tulburător de mult, în care valuri de gânduri inutile pentru spirit curg într-o îmbătare perpetuă. Iar cât priveşte proiectele personale şi interpersonale, născute intempestiv şi abandonate fulgerator – probabil că nu mai ţin de un anumit specific naţional, ci de o formă de supravieţuire universală. Natura însăşi pare că se grăbeşte, spre a-şi consuma, cu nesaţ, anotimpurile, revenind apoi din mers pentru a mai salva ceva, din gâlceava inadecvărilor meteorologice. Astăzi, dacă ai ratat o zi de ştiri – pare că ai ratat un deceniu de istorie: am aflat, accidental, de moartea lui Saddam şi de „sărbătoarea” occidentală a acesteia. Dar mă întreb: ce ştim noi, cu adevărat, despre Irak – despre acea lume revolută, din punct de vedere al valorilor occidentale, ce anume reuşim să spicuim, dincolo de localismul inevitabil al subzistenţei noastre ? De ceva timp sunt într-o cură de bun-simţ, în ceea ce priveşte media şi, în principal, televiziunea. Şi am descoperit că sunt mult mai aproape de mine, de adevăratele mele sfinţiri. De când îmi fac proiecte de viaţă la Sibiu, Lumea a devenit atât de relativă, atât de departe de mine, încât nu ştiu dacă să mă bucur sau să mă întristez că nu mai vieţuiesc în registrul exterior al existenţei…. >>>>>>> Adrian Ţiglea