Interviu cu prof. univ. dr. CONSTANTIN FROSIN

Septembrie 11, 2007

După cum anunţam încă din numărul din oct.-nov., revista noastră, CONTRAATAC, îşi face un punct de onoare din a refuza să se arate nerecunoscătoare, faţă de personalităţile de excepţie ale Adjudului – personalităţi care au marcat profund cultura română, din ultimii 10-15 ani – personalităţi dintre care face parte şi domnul prof. univ. dr. Constantin FROSIN.

Stimate domnule Constantin FROSIN (am fost colegi de cancelarie, suntem buni prieteni, dar permiteţi-mi să nu mă prevalez de acest lucru – aşa că doresc să stabilim, printre “regulile jocului”, şi următoarea: să păstrăm, în paginile acestei reviste, nu din fariseism, ci din respect, atât faţă de personalitatea dumneavoastră de excepţie, cât şi faţă de cititorii noştri – apelativele şi formulele de reverenţă) – deci, stimate domnule Constantin FROSIN, laurii care vă înconjoară fruntea sunt atât de preţioşi, dar şi atât de mulţi, aproape că aş zice : stufoşi!!! (amintesc aici doar o infimă parte dintre ei – restul, vor fi evidenţiaţi, pe cât posibil, în materialul de după acest interviu, de la rubrica Personalităţi contemporane ale Adjudului: Ofiţer al Ordinului Naţional Francez al Laurilor Academici, Cavaler al Ordinului Naţional Francez al Artelor şi Literelor, membru al Societăţii Poeţilor şi Artiştilor Franţei, membru al Societăţii Poeţilor Francezi, membru al Asociaţiei Scriitorilor de Expresie Franceză, membru de Onoare al Asociaţiei EUROPOÉSIE, din Paris, al Asociaţiei LA PLUME ET LE PINCEAU, din Belgia, Medaliat cu Aur al Academiei Internaţionale din Luteţia şi deţinător al Medaliei pentru Răspândirea Culturii, acordată de Renaşterea Franceză, Preşedinte de Onoare al Asociaţiei Traducătorilor Profesionişti din România etc. etc. etc.) – încât copleşesc, fie şi numai prin enunţarea lor, pe oricare om, chiar şi de minimă cultură, din România. Cum vă explicaţi, totuşi, că tocmai aici, în Vrancea – şi, mai cu seamă, în Adjud – numele dvs. este relativ puţin cunoscut (în ciuda chiar a laurilor, atât de deplin meritaţi, pe care>>> citeşte întreg interviul aici >>>