Adrian Botez: Aromânii -“fraţi di mumă şi di-un tată”(V) : “VOSHOPOLE”, de NIDA BOGA : Epopeea transfigurării – şi singura epopee eroică a neamului românesc…

Întrebarea pe care mi-o pun are în ea un sâmbure tragic: de ce nu au avut aromânii, până acum, ambiţia, orgoliul – să semnaleze, măcar (dacă nu să impună), fraţilor lor români, de la nord de Dunăre, existenţa acestei măreţe şi mistice epopei – SINGURA EPOPEE EROICĂ A ROMÂNILOR!!!: VOSHOPOLE – epopee în sonete (150 de sonete+bocete ale voshopolencelor, de după masacrul-incendierea Cetăţii Voshopole – epopee formată din 13 părţi, sugerându-se DEPĂŞIREA VECHIULUI CICLU – 12 , PENTRU LUMEA ETERNITĂŢII SPIRITUALE!!!: I- Voshopole se-ntemeiază ca târg; II- Voshopole în furtună; III- La târgul din Voshopole; IV- Iată târgul!; V- Voshopolea strivită de arnăuţi; VI- Cum s-au luptat în mahalale; VII- În castelul lui Gojdu; VIII- După furtună; IX-Sfatul bătrânilor; X- Ajun de îngropăciune; XI- În ziua despărţirii de cei dragi; Voshopolencele îşi plâng morţii dragi; XIII- Dezrădăcinaţii – finisată prin 1950, publicată în româneşte întâi în antologia Un veac de poezie aromână, realizată, în 1985, la Cartea Românească, de Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu – şi publicată, automom, abia în 1994!!!, la aceeaşi editură Cartea Românească – versiunea daco-română: HRISTU CÂNDROVEANU, prefaţă de Constantin Sorescu), de NIDA BOGA(1886-1974 – numele lui NIDA BOGA nici nu este trecut în Dicţionarul enciclopedic, din 1993, şi, bineînţeles, nici în Dicţionarul enciclopedic din 1964, vol. I – sau în Micul dicţionar enciclopedic, din 1976…) ? Să fi avut atât de amara conştiinţă a unei înstrăinări ireversibile, între fraţii aceluiaşi Neam-Spirit? Să se fi resemnat să moară, îngropaţi alături de comoara lor inestimabilă – decât să fie subapreciaţi, sau chiar respinşi, atunci când vor fi dezvăluit strălucirea divină a epopeii lui NIDA BOGA, sub ochii fraţilor din nordul Dunării? Ştiau şi ei, cum ştim şi noi, că marile neamuri se întemeiază pe epopei, pe MAREA POVESTE A ÎNCEPUTULUI, CU GERMENII VIITORULUI – şi sunt respectate şi temute) de celelalte neamuri, graţie unei cât mai măreţe temelii epopeice?

Câtă neîncredere, câtă amărăciune am produs noi, românii de la Nord, fraţilor noştri de la Sud – prin trădarea noastră faţă de ei, prin părăsirea noastră, inexplicabilă şi impardonabilă, a rădăcinilor noastre, păstrate în limba şi fibra fraţilor din sudul Dunării!…Doamne, iartă, rogu-te, laşitatea noastră milenară – şi fă ca ruga noastră de iertare să fie primită de fraţii aceluiaşi sânge, aceluiaşi LOGOS SACRU (identic cu al nostru) – GRAALUL ROMÂNESC!

Încă de la început, trebuie spus că VOSHOPOLE este epopeea unui neam eroic, fixat (după o luptă-rezistenţă eroică, în faţa armatei turco-albaneze – rezistenţă sfârşită prin măcelul populaţiei şi incendierea, de tip Troia, a Cetăţii Sacre – relativa istorie vorbeşte de cadrul tragediei ca fiind anul 1769…) – în Absolutul Divin, în Eternitatea Sinelui Spiritual al Neamului. Căci cetatea Voshopole (care avea, pe atunci, cca. 60.000 de locuitori – cam cât Bucureştiul vremii aceleia… – dar, în plus, catedrale, zeci de biserici, o academie de studii înalte, tipografii de cărţi în aromânească, biblioteci, castele, palate…) este considerată un centru material (invidiat, în egală măsură, de turci-Paşa Ali-din-Ianina, de greci-Patriarhia Constantinopolitană + Vasilike-metresa-lui-Ali – cât şi de către mercenarii, ispitiţi şi năimiţi de turci, întru crima de deicid asupra Sfintei Cetăţi Aromâneşti– năvălitorii, incendiatorii şi masacratorii ghegi-albanezi, din acele zile tragice ale lui 1769…) – dar, în primul rând, CENTRUL SPIRITUAL al aromânilor. Deci, soarta Voshopolei este arhetipul destinului Neamului (Voshopole cuprinzând, esenţial, spiritualitatea, pură şi eternă, gesturile, interioare şi exterioare, pure şi ritualice, ale aromânilor), Voshopole este nu doar Ierusalimul, Mecca spirituală a aromânilor – cât, mai ales, Walhalla, “spaţiul” edenic, pur spiritual (devenit astfel prin investire spirituală de către eroii Neamului – în frunte cu acest Zeus olimpian al spiritului cultural voshopolean-aromânesc: CAVALIOTTI) – în care sufletele şi spiritul aromânesc se retrag, pentru a se reîncărca cu eternitate: infinit triumf al Speranţei. Dacă vrei să recapeţi durabilitate, tu, neam aromânesc obosit, spulberat, deznădăjduit – întoarce-te, regresează spre originar, în STAREA VOSHOPOLE – Voshopole-Eden, Voshopole-starea de perpetuă rezistenţă şi luptă spirituală a Neamului Aromânesc. Acest statut, subliniem din nou, Voshopole şi l-a câştigat prin trei forţe: înţelepciune ordonatoare, activitate creatoare – şi, mai ales, prin luptă eroică şi plină de credinţă, luptă transfiguratoare. Dincolo de mulţimea (cantitativă) a duşmanului etnic, aromânii voshopoleni şi-au întrevăzut eternitatea spirituală, victoria întru Spirit, nepierirea veşnică. De aceea şi părăsirea ruinelor materiale ale Voshopolei (a se vedea sfatul preoţilor şi bătrânilor înţelepţi), pentru a permite transcenderea Voshopolei, dincolo de formele epuizate – în SPIRITUL EI INEPUIZABIL: în propriul ei arhetip: “Voshopolea-aţea arsă şi surpată/L’ia ca s-arsară multu ma muşată/Tu mintea-armânilor di tu xinitie .(…)Cu-aistă nividzută nă ciudie/ Ş-Voshopolea şi-pitreaţe agiutorlu/S-armână fara armânească vie”( transpunere de HRISTU CÂNDROVEANU:”Voshopolea cea mândră, spulberată,/Nepieritor, ÎN SPIRIT(s.n.) e-ntrupată, -/Al băjenarilor, al tuturora.(…)/Miracol straniu, nemaipomenit, -/Voshopolea nu numai s-a luptat /Ci va lupta mereu, la nesfârşit!”(s.n.) – cf. ultimul sonet, Miracolul Voshopolei.

Credem că aceste versuri apoteotice, finale, fac aproape superfluă următoarea afirmaţie: Voshopole nu poate rămâne doar ARHETIPUL MÂNTUIRII SPIRITUALITĂŢII AROMÂNEŞTI (sud-dunărenilor români) – ci a tuturor băjenarilor – adică al tuturor membrilor-indivizi ai Neamului, care membri şovăie şi disperă, se rătăcesc în necredinţă şi disperare – faţă de eternitatea (victoria întru eternitate) a Spiritului Neamului: Voshopolea este leagănul arhetipal pentru românii de pretutindeni !!! – în momentele de suportare grea a agresivităţii neantului spiritual, a forţelor entropice (simbolizate, aici, prin turci, albanezi-ghegi, greci – adică, Biserica Patriarhală Grecească şi monahii greci pervertiţi, de ură, invidie şi lăcomie – Satana fiind, de fapt, cuplul satanic: Ali-Paşa din Ianina – turcul – şi metresa lui, Vasilike-grecoaica sinelui pervertit, devastator, Dalila greacă – ce nu suportă durabilitatea monumentalităţii eroic-spirituale, monumentalitate prin puritate spirituală – haruri pe care grecii le pierduseră, prin trădarea misiunii lor spiritual-terestre, iar aromânii le căpătaseră, prin puritate şi credinţă…). Dar, paradoxal, ca în toate epopeile autentice, RĂUL are funcţie transfiguratoare: dansul de bucurie al Vasilikei, ATUNCI CÂND AFLĂ DE DISTRUGEREA Voshopolei şi de stingerea în sânge a mândriei aromânilor harnici, creator-activi, denşi din punct de vedere spiritual – este dansul lui Shiva sau al lui Dionysos. Dezintegrator, în plan material – dar reintegrator, în plan spiritual. Fără neagra încercare, fără tragica încercare a distrugerii Voshopolei materiale – Cetatea Exemplară, strălucită din punct de vedere material – aromânii n-ar fi experimentat transcenderea spirituală, trecerea lor în regim divin, prin VOSHOPOLEA REVELATĂ, devenită ARHETIP AL SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI.

Diaspora aromânească este una aparentă, cum tot aparentă trebuie să fie/rămână despărţirea Neamului Românesc – în românii din Sud şi românii din Nord: toţi românii se regăsesc, se numesc, peste limitele accidental-istorice, materiale, peste spaţiu şi timp, peste răutatea şi trădarea omenească, peste orice slăbiciune şi vrajbă, slujitoare Satanei – în VOSHOPOLEA IDEALĂ. Pentru noi, românii nord-dunăreni, NIDA BOGA, prin epopeea lui extraordinară, profund creştină (neasemuibilă decât, poate, cu Ierusalimul liberat, al lui Torquato Tasso…) a dar un subiect de meditaţie profundă şi foarte gravă: Voshopolea ne aşteaptă pe toţi românii, spre a ne uni, în spirit şi-n simţire – în vederea împlinirii sacrei misiuni, de civilizare a barbarilor spirituali din acest Răsărit de Europă, de luminare spirituală a întunericului vijelios, distructiv, din Apus… – de transfigurare a unei lumi omise, minimalizate, persiflate, banalizate – cea balcanică (aşa cum apare ea, în specificitatea de viziune, rău-voitoare, de rea-credinţă, a neamurilor nelămurite, împâclite, orbite spiritual, ale Europei) – o lume discutată, mereu, în termeni peiorativi, o lume adusă, până şi de românul Emil Cioran, la sintagma dispreţuitoare: “cultură minoră”. Voshopolea ne cheamă, pe toţi românii (de Sud şi de Nord), să depăşim aceste obstacole de înţelegere – ÎN LUMEA REVELAŢIEI SPIRITULUI.

Poate că băjenarii (cei care au scăpat de sub ruinele arse ale Voshopolei învinse PE PĂMÂNT…), de care spun versurile inspiratului NIDA BOGA – nu vorbesc atât de rătăcitorii, prin lume, aromâni – cât, mai ales, de rătăcitorii încă departe de Adevăr-Revelaţie (dar care râvnesc şi sunt dispuşi să se închine, pe ei şi viaţa lor, ARHETIPULUI ADEVĂRULUI, REGĂSIT) – din această lume desacralizată. Români şi aromâni, deopotrivă. Voshopolea, fără îndoială, ca Arhetip al Neamului Românesc (fuzionat în Spirit) – este şansa soteriologică a celor care vor să se lase mântuiţi, care vor să se integreze pe traiectoria autentică, gravă, tragică, iniţiatică – dar triumfătoare, pentru cei care ascund (fără ştire) – şi apoi vădesc, cu ştire, stimulaţi de acest drum iniţiatic – calităţi spirituale autentice.

prof. dr. Adrian Botez

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: