Aromânii -“fraţi di mumă şi di-un tată”(V) : “VOSHOPOLE”, de NIDA BOGA : Epopeea transfigurării - şi singura epopee eroică a neamului românesc…- de prof.. dr. Adrian Botez

Întrebarea pe care mi-o pun are în ea un sâmbure tragic: de ce nu au avut aromânii, până acum, ambiţia, orgoliul – să semnaleze, măcar (dacă nu să impună), fraţilor lor români, de la nord de Dunăre, existenţa acestei măreţe şi mistice epopei – SINGURA EPOPEE EROICĂ A ROMÂNILOR!!!: VOSHOPOLE - epopee în sonete (150 de sonete+bocete ale voshopolencelor, de după masacrul-incendierea Cetăţii Voshopole – epopee formată din 13 părţi, sugerându-se DEPĂŞIREA VECHIULUI CICLU – 12 , PENTRU LUMEA ETERNITĂŢII SPIRITUALE!!!: I- Voshopole se-ntemeiază ca târg; II- Voshopole în furtună; III- La târgul din Voshopole; IV- Iată târgul!; V- Voshopolea strivită de arnăuţi; VI- Cum s-au luptat în mahalale; VII- În castelul lui Gojdu; VIII- După furtună; IX-Sfatul bătrânilor; X- Ajun de îngropăciune; XI- În ziua despărţirii de cei dragi; Voshopolencele îşi plâng morţii dragi; XIII- Dezrădăcinaţii - finisată prin 1950, publicată în româneşte întâi în antologia Un veac de poezie aromână, realizată, în 1985, la Cartea Românească, de Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu - şi publicată, automom, abia în 1994!!!, la aceeaşi editură Cartea Românească – versiunea daco-română: HRISTU CÂNDROVEANU, prefaţă de Constantin Sorescu), de NIDA BOGA(1886-1974 – numele lui NIDA BOGA nici nu este trecut în Dicţionarul enciclopedic, din 1993, şi, bineînţeles, nici în Dicţionarul enciclopedic din 1964, vol. I - sau în Micul dicţionar enciclopedic, din 1976…) ? Să fi avut atât de amara conştiinţă a unei înstrăinări ireversibile, între fraţii aceluiaşi Neam-Spirit? Să se fi>>>>>>> Adrian Botez

Porni luceafărul…Debuturi şi reveniri - REVIN: Mihaela Moscu (XII B), Diana Bortă (XII C), Elena Chirilă (XII C), Alina Balan (XII B), Simona Tujan (X B), Delia Savin (X C) - Grupul Şcolar “Gheorghe Balş” - Adjud

Răsărit uitat

Lume nebună…Cu toţii se agită, ca o mare izbită de valuri. Afară, lumina putredă alunecă pe lângă forme, fără nicio trăire. Nu mai simţi nici vântul cum bate. Toţi urlă la lună şi ar vrea s-o sfâşie, de parcă ar sta, însângerată, la vedere. Cântările de altădată, ce se înălţau mântuitoare, pe Scara spre Ceruri – acum cheamă Moartea din orice colţ pânditoare. Ne izbim cu sufletele de ceaţa ce se-ncheagă spre întuneric – invocând eclipsa de suflete moarte.

Mă privesc pe mine, printre mulţimi putrede, trezindu-mi viaţa – să mi se scurgă printr-o mână ce-ar vrea să strângă lumina.

Au uitat oamenii ! De fapt, făpturi întunecate fără de frumuseţe : răzvrătiţi şi înveninaţi, alungând orice urmă de lumină. Cine crede şi vede lumina – şi el e sfâşiat de un convoi – şi apoi se zbate alungat. Astăzi speranţa se scurge prin sângele păcatului. Să ne strângem sângele din priviri, de pe chipuri, de pe mâini – dar cum alungăm nepăsarea ? Omenirea pe Dumnezeu iar l-a trădat…Cum să mai privim, măcar o dată, Răsăritul Nesângerând ?…. >>> continuarea aici >>>

AZI : Părintele CONSTANTIN GALERIU (1918-2003)

Secvenţial biografic :

-Părintele CONSTANTIN GALERIU (nume de buletin : COSTACHI GALERI) s-a născut la 21 noiembrie 1918, în satul Răzeşi, comuna Răcătău, jud. Bacău, din părinţii Neculai şi Elisabeta Galeri.
-Între 1930 şi 1938, a urmat Seminarul « Sf. Gheorghe », din Roman, apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti (absolvită în 1942, cu lucrarea de licenţă Îndumnezeirea omului, sub îndrumarea lui Nichifor Crainic).
-Hirotonit la Biserica « Zlătari » (unde era deja cântăreţ şi secretar de redacţie, al săptămânalului Ortodoxia, condus de părintele Toma Chiricuţă, marele predicator bucureştean al epocii interbelice), a fost preot în satul Podul Văleni, din comuna Poenarii Burchii, jud. Prahova (1943-1947), apoi la Biserica « Sf. Vasile », din Ploieşti (1947-1973), iar în ultimii 30 de ani, la Biserica « Sf. Silvestru », din Bucureşti (unde a început să slujească, regulat, de la 1 mai 1975).
-Căsătorit din 1943 (prenumele soţiei : Argentina-Cristina, n. Vărgatu), a devenit tată a patru băieţi : Rodion(viitorul director al Ed. Harisma), Serafim, Narcis, Ciprian.
-Incomod ideologic noului regim comunist, a fost deţinut politic, a fost deţinut politic, între 7 august-7 septembrie 1950 – şi, apoi, între 16 august 1952-26 octombrie 1953, fiind purtat prin mai multe penitenciare şi în lagărul de muncă Peninsula (Canalul Dunăre-Marea Neagră).
-În 1973, a obţinut titlul de DOCTOR ÎN TEOLOGIE, cu teza Jertfă şi răscumpărare.
-A fost mai întâi « preot spiritual » (1973-1974), apoi lector (1974-1977) şi profesor titular (1977-1991), la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti. În 1992, a fost numit profesor consultant şi conducător de doctorat la Universitatea din Bucureşti. După pensionare, a mai funcţionat ca profesor la Universitatea « Valahia », din Târgovişte – şi la>>> continuarea aici >>>

Interviu cu prof. univ. dr. CONSTANTIN FROSIN

După cum anunţam încă din numărul din oct.-nov., revista noastră, CONTRAATAC, îşi face un punct de onoare din a refuza să se arate nerecunoscătoare, faţă de personalităţile de excepţie ale Adjudului – personalităţi care au marcat profund cultura română, din ultimii 10-15 ani - personalităţi dintre care face parte şi domnul prof. univ. dr. Constantin FROSIN.

Stimate domnule Constantin FROSIN (am fost colegi de cancelarie, suntem buni prieteni, dar permiteţi-mi să nu mă prevalez de acest lucru - aşa că doresc să stabilim, printre “regulile jocului”, şi următoarea: să păstrăm, în paginile acestei reviste, nu din fariseism, ci din respect, atât faţă de personalitatea dumneavoastră de excepţie, cât şi faţă de cititorii noştri – apelativele şi formulele de reverenţă) – deci, stimate domnule Constantin FROSIN, laurii care vă înconjoară fruntea sunt atât de preţioşi, dar şi atât de mulţi, aproape că aş zice : stufoşi!!! (amintesc aici doar o infimă parte dintre ei - restul, vor fi evidenţiaţi, pe cât posibil, în materialul de după acest interviu, de la rubrica Personalităţi contemporane ale Adjudului: Ofiţer al Ordinului Naţional Francez al Laurilor Academici, Cavaler al Ordinului Naţional Francez al Artelor şi Literelor, membru al Societăţii Poeţilor şi Artiştilor Franţei, membru al Societăţii Poeţilor Francezi, membru al Asociaţiei Scriitorilor de Expresie Franceză, membru de Onoare al Asociaţiei EUROPOÉSIE, din Paris, al Asociaţiei LA PLUME ET LE PINCEAU, din Belgia, Medaliat cu Aur al Academiei Internaţionale din Luteţia şi deţinător al Medaliei pentru Răspândirea Culturii, acordată de Renaşterea Franceză, Preşedinte de Onoare al Asociaţiei Traducătorilor Profesionişti din România etc. etc. etc.) – încât copleşesc, fie şi numai prin enunţarea lor, pe oricare om, chiar şi de minimă cultură, din România. Cum vă explicaţi, totuşi, că tocmai aici, în Vrancea – şi, mai cu seamă, în Adjud – numele dvs. este relativ puţin cunoscut (în ciuda chiar a laurilor, atât de deplin meritaţi, pe care>>> citeşte întreg interviul aici >>>

Tablete de duminică: “Limba noastră, săraca !”

I-a fost dat să supravieţuiască în condiţii dintre cele mai vitrege (Ardeal, Basarabia, Bucovina…)…I-a fost dat să nască, în unduiri de coline, Mioriţa şi Scrisoarea I, versetele biblice în sunet cald, românesc, doinele şi baladele acestor pământuri, aspre şi mereu iertătoare, zborul şi înaltul, mişcarea îndrăgostită a inimii, căderea tragică a norilor…

I-a fost dat să-i ţină uniţi şi aproape, pe cei 10 milioane de români, care nu mai trăiesc în mediul tradiţional. Altfel spus, limba noastră, sprijinită esenţial pe credinţa ortodoxă, I-a ajutat pe aceştia să rămână în tiparele lor ancestrale, dincolo de inerentele diferenţe regionale, temperamentale şi, eventual, politice. Din puţinele informaţii pe care le avem, se pare că pe alte meleaguri vieţuitori, românii vorbesc o limbă mai curată, mai îngrijită şi, în orice caz, mai decentă decât la noi acasă (nu intră în discuţie retardaţii şi snobii de vocaţie, a căror naştere a fost – lucru regretabil ! -. In spaţiul nostru carpatin). >>> mai departe aici >>>

Voluptos joc cu icoane…(poeţi consacraţi, din contemporaneitatea românească): IOAN EVU (Hunedoara)

NOTE BIOBIBLIOGRAFICE

Ioan Evu – Născut la 19 Februarie, 1953 în comuna Peştişul Mare, jud. Hunedoara. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu. Poet, prozator, cronicar literar, compozitor, solist vocal, chitarist şi lider al grupului muzical Canon din Hunedoara. A publicat poezie, proză, şi cronică literară în majoritatea revistelor de cultură din ţară şi în câteva reviste din străinătate. Deţinător al mai multor premii literare, dintre care: Premiul I al Concursul naţional de Poezie – Tabăra literară Păuşa (1970), Premiul revistei Luceafărul – Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş”(1976), Premiul revistei Tribuna – Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş”(1977), Premiul revistei Transilvania – Festivalul naţional de poezie „Lucian Blaga”(1981), Premiul Festivalului naţional de poezie „Lucian Blaga”(1982), Premiul revistei Familia – Festivalul naţional de proză scurtă „Marin Preda”(1982), Premiul Uniunii Scriitorilor (Filiala Sibiu) pentru volumul „Însoţitorul umbrei”.

Cărţi publicate:
Fereastră de apă, editura Facla, 1982.
Fără armură, editura Albatros, 1984.
Somnul în munte, editura Facla, 1986.
Poet de bunăvoie, editura Eminescu, 1996.
Cetatea moartă, editura Helicon, 1998.
Însoţitorul umbrei, editura Axa, 2003.
Cenuşă vorbitoare, editura Călăuza, 2006.
Amintirile unui pitic din vremea când era mai mic, editura Călăuza, 2006.>>> mai departe aici >>>

Corespondenţă sibiană - de licenţiat/masterand Ştiinţe Politice Adrian Ţiglea

Un masterand, licenţiat în Ştiinţe Politice, Adrian Ţiglea, trimite, din Sibiu (domnului Florinel Agafiţei, iar acesta – nouă… - ocolite, dar înţelepte sunt căile Domnului…), epistole (cât eseuri, cât jurnal…), adânc meditative, priviri printre gene, din nişte ochi încordaţi la extrem, pentru a sesiza mişcările subtile ale Spiritului şi Timpului contemporaneităţii româneşti…Iată o primă luare de contact cu acest Titus Lucretius Carus – modern şi creştin:

“Domnul meu,

Trăim într-o ţară în care se vorbeşte tulburător de mult, în care valuri de gânduri inutile pentru spirit curg într-o îmbătare perpetuă. Iar cât priveşte proiectele personale şi interpersonale, născute intempestiv şi abandonate fulgerator - probabil că nu mai ţin de un anumit specific naţional, ci de o formă de supravieţuire universală. Natura însăşi pare că se grăbeşte, spre a-şi consuma, cu nesaţ, anotimpurile, revenind apoi din mers pentru a mai salva ceva, din gâlceava inadecvărilor meteorologice. Astăzi, dacă ai ratat o zi de ştiri - pare că ai ratat un deceniu de istorie: am aflat, accidental, de moartea lui Saddam şi de “sărbătoarea” occidentală a acesteia. Dar mă întreb: ce ştim noi, cu adevărat, despre Irak - despre acea lume revolută, din punct de vedere al valorilor occidentale, ce anume reuşim să spicuim, dincolo de localismul inevitabil al subzistenţei noastre ? De ceva timp sunt într-o cură de bun-simţ, în ceea ce priveşte media şi, în principal, televiziunea. Şi am descoperit că sunt mult mai aproape de mine, de adevăratele mele sfinţiri. De când îmi fac proiecte de viaţă la Sibiu, Lumea a devenit atât de relativă, atât de departe de mine, încât nu ştiu dacă să mă bucur sau să mă întristez că nu mai vieţuiesc în registrul exterior al existenţei…. >>>>>>> Adrian Ţiglea

Revista revistelor culturale

PRO-SAECULUM-Focşani, Anul VI, nr. 3(35) – martie 2007 – ca de obicei, are un conţinut bogat şi dens: remarcăm, cu osebire, interviul luat de Al Deşliu, lui Liviu Ioan STOICIU(VI) – “Conştiinţa actului de creaţie s-a transformat într-o conştiinţă a zădărniciei”, în care marele scriitor şi publicist, LIS, face dovada unei uluitor de amănunţite şi adânci cunoaşteri, atât a dedesubturilor vieţii culturale şi politice româneşti, cât şi a specificului fenomenului spiritual-cultural românesc post-revoluţionar, în general, şi a celui cultural-literar românesc contemporan, în particular:”În concluzie, dacă vrei să fii scriitor important, trebuie <<să te pui bine pe lângă N.Manolescu>>, nu să scoţi cărţi de valoare!” Un interesant eseu al lui D.R.Popescu, despre nemuritorul personaj histrionic, al literaturii cehe (şi contemporan, senin-dezarmant, cu toate catastrofele şi tiraniile lumii!) – bravul soldat Švejk –, un bine structurat studiu al Georgetei Adam, despre Ana Blandiana – şi altul al lui Lucian Bâgiu, despre Bogoiu, personajul lui Mihail Sebastian - poezie de Vicenţia Vara şi Lucia Dărămuş – o frumoasă parabolă în proză (Căprioara, de Daniel Dincă) şi multe prezentări de carte, unele chiar prin grilă comparatistică (ex. subtilul studiu al lui Mircea Dinutz, : O perspectivă, o viziune, doi autori şi două opere, despre cartea Anişoarei Piţu – Bovarismul celor doi Caragiale - 2005, judecată, comparatist, prin prisma mult anterioarei cărţi, din 1902, a lui Jules de Gaultier - Bovarismul) – semnatari: Constantin Coroiu, Maria Niţu, Adrian Botez, Constantin Cubleşan, Florentin Popescu, Gheorghe Istrate, Eugenia Gavriliu, Petru Ionescu. Remarcăm revenirea fulgurantului şi suculentului Jurnal de infern, al lui Florin Paraschiv.

SALONUL LITERAR-Focşani, Anul IX, nr. 61, martie 2007 – rămâne nu doar cea mai veche revistă post-revoluţionară vrânceană, ci şi o publicaţie cu totul onorabilă, extrem de greu “moşită”(prin strădania prof. Uşurelu şi a unui mic grup de entuziaşti…), în contemporaneitatea românească: un interviu, luat de cel care menţine în viaţă revista (profesorul Culiţă I.Uşurelu) – poetului şi eseistului creştin Theodor DAMIAN (la împlinirea vârstei de 55 de ani):”Eu acord întotdeauna oamenilor circumstanţe atenuante(…), cu atât mai mult dacă opera e de valoare, asta îmi spune că trebuie să fie ceva de valoare şi în mintea, sufletul, viaţa autorului, chiar dacă mie îmi scapă”; aniversări: Victor STEROM (70 de ani) şi prezentarea ultimei apariţii editoriale, semnate Victor Sterom: Praguri şi trepte - de Lucian Gruia – precum şi Şerban CODRIN LA 60 DE ANI, de Aureliu Goci; eseurile Tatianei Munteanu – Ironia – o necesitate a spiritului, respectiv cel al>>> citeşte mai departe aici >>>