“Marea Răscoală din 1907″, de prof. Cătălin Mocanu

Motto:

„Dar ce e, Doamne, vuietul acesta?
Ce-i freamătul acesta care creşte?
Se zguduie pământul şi mugeşte,
Ca marea, când o biciuie tempesta.”
(AL. VLAHUŢĂ , 1907)

Marea răscoală din primăvara anului 1907 a constituit, prin amploarea acţiunilor desfăşurate, prin durata şi intensitatea ei, ca şi prin aria sa de răspândire, cea mai impresionantă ridicare la luptă a ţăranilor, din istoria modernă a României. Declanşată la capătul unui neîntrerupt lanţ de mişcări ţărăneşti, desfăşurate începând din 1888, răscoala din 1907 constituie corolarul firesc al situaţiei ţărănimii române de la cumpăna secolelor al XIX-lea – al XX-lea.¹
1.Problema agrară în România, la cumpăna secolelor al XIX-lea – al XX-lea
Transformările survenite în economia românească, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, şi-a pus amprenta şi asupra dezvoltării agriculturii, care continuă să fie baza economiei româneşti. Predominarea agriculturii, în ansamblul economiei naţionale şi afirmarea deschisă a contradicţiilor din cadrul său - a generat, în societatea românească, o veritabilă problemă agrară care, după anul 1878, a urmat o evoluţie lentă, către o relaţie impusă de realităţile din lumea satului românesc. Efectele reformei agrare din 1864 au fost mult sub aşteptări. Deşi ţăranii au fost împroprietăriţi, nu s-a dezvoltat o categorie prosperă de mici proprietari funciari, de ţărani independenţi, acea „coloana vertebrală economică şi socială a unei monarhii constituţionale.”² În schimb, un mare număr de ţărani au rămas dependenţi de foştii lor moşieri. Pentru ca efectele reformei să fi fost pozitive, erau>>>>>>> Cătălin Mocanu