“Nacazanie silnim” – sau certare celor PUTERNICI (…prin scârţâitul, “de meserie”, al penei…) - de prof. dr. Adrian Botez

Am trimis, pe 4 aprilie 2007, unui cotidian (mai exact, unei anume ziariste-şefe!) focşănean de mare tiraj (de curând, nominalizat pentru premiul “Dumitru Tinu”, prin mânuţa “intelectissimului” domn Cristian Tudor Popescu - ceea ce nu echivalează, nicidecum, cu girul valorii autentice şi al moralităţii / spiritualităţii…) - luarea noastră de poziţie, faţă de blasfemierea organizată (cu „sediul” în Televiziunea Naţională Română - TVR-1…), împotriva lui Hristos (chiar în Săptămâna Patimilor!… – marţi, 3 aprilie 2007) şi, deci, a Sfintei Sărbători a Paştelui – iar reacţia ziaristei-şefe focşănene, proaspăt şi “trâmbiţos” cvasi-decorate (de către un “liber-cugetător”…), a fost:
a-în primă instanţă, extrem de binevoitoare, umană şi raţională (doamna ziarist-şef cu pricina făgăduia publicarea, în respectivul cotidian, a articolului de atitudine - cu nişte ajustări, doar, la capitolul „număr de semne”…),

b- pentru ca, la nici 24 de ore, aceeaşi ziaristă-şef, la semnalul/comanda supra-şefilor ei direcţi “din cerurile politicii”, să aibă o reacţie cu totul disproporţionată, acuzându-l, într-un subtext destul de ipocrit („Nu avem nimic împotriva criticilor la adresa emiunii, a invitaţilor sau a subiectului adus in discuţie ori a poziţiei dumneavoastră, privind emisiunea în cauză”), pe subsemnatul, că-şi permite să insulte „pe marii oameni de cultură ai României”(Iaru şi Mihaiu…) - şi „trăgându-l (pe subsemnatul) de urechi”, cu privire la limbajul folosit (atenţie!!!) de
subsemnatul, faţă de invitaţii emisiunii, dar neavând ABSOLUT NICIO OBIECŢIE, cu privire la limbajul (şi „ideatica”…) invitaţilor de pe postul naţional, faţă de Hristos!!! >>>>>>> Adrian Botez

Lasă un Răspuns