CONTRAATAC continuă cu succes

Va anunt, cu bucurie (cel putin, pentru mine este o bucurie, ca m-a ajutat Bunul Dumnezeu sa scot si acest numar…), aparitia revistei “CONTRAATAC “, NUMARUL 19 Da, a fost munca multa si, dupa cum veti observa, solicitand documentare serioasa …(cu toate ca tocmai am primit remarca, de la un bun, dar foarte idealist prieten, ca romanii nu pot/nu puteau fi manipulati, de presa israelita, intre cele doua razboaie mondiale… - asa erau de destepti romanii!!!…uitand, amicul acesta bun al meu, ca manipularea la romani are radacini vechi… - chiar e bine sa uitam de masonii pasoptisti, cat de buna treaba au facut…???!!! - de-au despartit scoala de Biserica! - si atunci Neamul nostru era mult mai credincios!!!… - stim bine cat de teribil au fost manipulati francezii, inante de izbucnirea revolutiei, prin agenti si manifeste ale “iluminatilor”, sau rusii, inainte de cataclismul din 1917, sau…TOATE NEAMURILE PAMANTULUI!!!).
Ar trebui facuta, de oameni tineri si de buna credinta, URIASA ISTORIE MONDIALA A MANIPULARII… - de-au ajuns pana si descoperirea Americii s-o falsifice , si zalmoxianismul sa-l faca uitat, dimpreuna cu divina cultura TRACICA!!!…
Multumesc mult pentru atat de generoasa grija aratata de ARP ca revista Contraatac sa beneficieze de o expunere OPTIMA!!!
ADRIAN BOTEZ
>>>>>>citiţi noul număr aici>>>>>

CONTRAATAC: “Circul de Stat” – şi a patra Romă - de prof. dr. Adrian Botez

Puţin mi-ar păsa de tembelul show politic al “celor mai importanţi oameni din România”(show-“Circ de Stat”, făcut posibil, prin complicitatea “total devotată” a întregii mass media diversioniste, avide de scandal spectaculos!), dacă n-aş fi convins că, în spatele scenei, se ascund, cu premeditare, faptele cu adevărat grave din/pentru România:
1-nimeni n-a părut să observe (cel puţin aceasta este impresia “semănată” de mass media!) că, de la 1 ianuarie 2007, ROMÂNIA NU MAI ESTE STAT SUVERAN!!!(PRIMA CERINŢĂ, PENTRU ORICE STAT INTRAT IN U.E., ESTE CEDAREA INTEGRALĂ A SUVERANITĂŢII NAŢIONALE - pentru care, în treacăt fie zis, strămoşii noştri s-au luptat şi şi-au vărsat sângel, o întreagă istorie…(şi ne vor blestema, cumplit, pentru trădare!) - CĂTRE STRASBOURG-BRUXELLES!!!);
2-nimeni nu pare să observe că, deşi situaţia economică, socială, educaţională, medicală a României se deteriorează pe zi ce trece, până la intrarea în colaps – sindicatele tac, mişcarea sindicală din România “a intrat în adormire”!!! Oameni buni, când statisticile (strecurate, cu greu, printre ştirile eminamente politico-circăreşti), spun despre faptul că anemia populaţiei României a trecut de mult de 80%(deci, pe cale de consecinţă, potenţialul de leucemie al românilor este de peste 80%!!!) – voi vă lăsaţi manipulaţi de Circarii Antinaţionali – Băsescu şi Tăriceanu???;
3-nimeni nu pare a băga de seamă aberaţia ca România să trimită, suplimentar, trupe, pe fronturi străine interesului naţional (în primul rând, în Iraq şi Afghanistan), pe când statele cu interese reale, în zonele respective, ÎŞI RETRAG TRUPELE!!! Oare am devenit “marca” sacrificială a >>>>>>>Adrian Botez

GHEORGHE I. BALŞ (1868-1934)-PATRONUL SPIRITUAL AL LICEULUI NOSTRU

Deoarece, din toamna anului 2006, liceul nostru poartă numele de “GHEORGHE BALŞ”, considerăm necesar ca, atât elevii şi cadrele didactice ale acestui liceu, cât şi vizitatorii sau, pur şi simplu, întrebătorii despre liceul nostru, sau navigatorii pe Internet, care dau de numele şcolii noastre - să cunoască, măcar câteva date fundamentale, despre personalitatea de excepţie a celui care şi-a oferit onomastica, acestui liceu.
Gheorghe Bals s-a născut la Adjud, pe 24 aprilie 1868. Inginer şi istoric de artă român. Specializat în istoria arhitecturii medievale româneşti şi a legăturilor ei cu lumea Orientului Creştin.A studiat in Elveţia, luându-şi bacalaureatul la Lausanne - şi diploma de inginer la Politehnica din Zürich. Efectuează mai multe călătorii de studii, în Bulgaria, Serbia, Grecia, Turcia şi Rusia, pentru a cerceta influenţele străine, în arhitectura veche românească.
Din 1923, Gheorghe I. Balş devine membru al Comisiei Monumentelor Istorice şi membru titular al Academiei Române, din 1923. Vicepreşedinte al acestui suprem (şi autentic, pe atunci…) for intelectual românesc (mai 1928-mai 1931). A colaborat cu inginerul Anghel Saligny, la construirea podului de la Cernavodă.Se consacră, ca arhitect şi ca unul dintre cei mai de seamă istorici ai artei vechi româneşti. Studiile sale, în reviste româneşti, despre>>> continuarea aici >>>

Ultima oră (ultima oară…): “NIL ADMIRARI”… - de prof. dr. Adrian Botez

Nu, în lumea zilelor noastre nu s-a mai petrecut, în ultimul timp, absolut nimic, care să ne stârnească minunarea, mirarea, sau, măcar, curiozitatea…Putem spune şi noi, precum înţeleptul antic latin Horaţiu, în Epistulae: ”Nil admirari…” – “Să nu te laşi impresionat de nimic”…Nici n-ar mai fi posibil acest miracol – căci toate sunt/au devenit lucruri obişnuite – cu care, mai exact, am ajuns să ne obişnuim: trădarea cea mai greţoasă, blasfemia cea mai înmărmuritoare, impostura cea mai revoltătoare, golănia cea mai vulgară, crima cea mai oribilă – în fine, PROSTIA – o prostie şi o iresponsabilitate fără limite!!! – încât, uneori, ne stârneşte un oarecare respect: parcă însuşi Dumnezeu ar fi orchestrat-o, am zice – dacă n-am şti că Marele Regizor, Marele Iluzionist - oricând şi oriunde! - nu poate fi decât SATAN…
Ce importanţă şi folos ar mai avea/fi să ne plângem de marşul efectelor Referendum-ului secuiesc, din judeţele României (???) Harghita-Covasna, când, de mai bine de-o lună, guvernul României este maghiaro-liberal? Ce importanţă şi folos ar mai avea/fi să ne plângem de implicarea absurdă a militarilor români, pe teatrul de lupte din Iraq-Afghanistan, dacă guvernanţii României aservesc, total, ţara asta – tuturor Negustorilor Lumii (cu contracte sau…peste contracte…) – de la “Marii Licurici” şi până la “Marii Rechini” – care îşi fac nevoile cu/peste ea? Ce importanţă şi folos ar mai avea/fi să visăm la “ocrotitoarea umbră a Coroanei Dumnezeieşti” (“monarhia este privirea spre cer a României”, spunea un fulminant demagog al zilelor noastre…), când Casa Regală de Hohenzolern se întinde, ca o caracatiţă, în plin regim republican, peste palate, munţi, câmpii, străzi întregi…? Bine, bine - retrocedaţi tot pământul arabil al Ardealului foştilor/actualilor grofi – retrocedaţi proprietăţile (deşi, bine, şi deplin în spiritul MODELULUI COSMICO-METAFIZIC DE SĂRAC – IISUS HRISTOS, zice calvinul cvasi-ateu J.J. Rousseau:>>>>>>> Adrian Botez

“Cartea şi computerul”, de prof. Mircea Dinutz

Citim în Dicţionarul explicativ al limbii române (1998), la cuvântul CARTE, următoarele : « Scriere cu un anumit subiect, tipărită şi legată sau broşată în volum ». Ca obiect material, nimic mai mult. Ca obiect spiritual, estetic şi moral, deopotrivă, definiţia de mai sus este foarte departe de a satisface. Când a inventat, în Europa, tiparul cu litere mobile, Johann Gutenberg (1400-146 n-a realizat, probabil, că a inaugurat o nouă epocă. Lumina literei tipărite a pătruns în toate colţurile Europei, mai mult sau mai puţin balcanice, şi…de aici, mai departe. Minţile omeneşti s-au deschis, asemenea, spre bine şi spre rău, informaţia a circulat mai rapid cu toate consecinţele (bune şi rele) ce decurg de aici. Pe de o parte, mintea din ce în ce mai îndrăzneaţă a omului a dus la o « explozie » fără precedent a descoperirilor tehnice şi ştiinţifice, mărind încrederea în sine a singurei fiinţe aflate în poziţie bipedă, pentru a măsura distanţele dintre el şi linia infinitului, cu cât mai mari, cu atât mai provocatoare, iar pe de altă parte, a mărit simţitor posibilităţile de COMUNICARE între semeni, între om şi umanitate, între om şi Sinele său, ceea ce crea şansa unui acord pe termen nelimitat între Om şi Univers. Litera tipărită menţine mintea vie, o obligă să se afle permanent într-un proces de căutare şi descoperire, construind şi reconstruind « ad infinitum », întru găsirea unor soluţii noi, cu întemeierea armonioasă a relaţiei cu ceilalţi şi cu Sine. Dacă deschidem acelaşi Dicţionar…, la cuvântul COMPUTER, găsim următoarele: >>>>>>> Mircea Dinutz

“Adevărate şi false tradiţii. Masacrul satanic al mieilor. Oul şi Învierea, prin viziunea strămoşilor noştri, traco-geţii” - de prof. dr. Adrian Botez

Dintre cei 12 apostoli, Sfântul Apostol Andrei a avut, de departe, misiunea cea mai uşoară, în ce priveşte încreştinarea traco-geţilor, din Dobrogea: traco-geţii erau singurul popor din Europa care credea, cu desăvârşire, în nemurirea sufletului – şi ştia despre ÎNVIERE!!!(aveau modelul Zalmoxis – cel înviat/înălţat, după trei ani de scufundare sub pământ…).
Trebuie să spunem însă, de la început, că, şi la sat, şi la oraş, Biserica de Zid (instituţională), iar nu Biserica lui Hristos - perpetuează, în mod ciudat (şi deloc spre cinstea ei!), pe lângă tradiţiile autentice, închinate Paştelui-Învierii – şi tradiţii false, tradiţii care nu ţin nici măcar de păgânismul tracic! Paştele n-are, nici în clin şi mânecă, ceva cu mâncarea şi băutura!!! Paştele este, exclusiv, bucurie spirituală!!! N-are nimic de-a face cu PÂNTECELE!!! Aminteam, în articolul nostru, din numărul dublu (9-10), din aprilie 2003, al revistei CONTRAATAC: Nu-l confundaţi pe Hristos cu abatorul!, că măcelărirea mieilor, de Paşte, este o crimă oribilă, un păcat strigător la cer şi, totodată, unul contra Sfântului Duh (păcat de care “păstorii turmei”-clerul, dacă nu neapărat stimulator, măcar un complice asiduu! - va avea de dat seamă, din greu, pe cealaltă lume!!!) - păcat prin care Hristos este răstignit, de lăcomia pântecelui nostru – practic, la infinit! Şi demonstram că obiceiul păgân al sacrificării mielului, de Paşte-Pesahul evreiesc, precum şi cel, tot atât de păgân, al sacrificării porcilor, de Crăciun - ţin de cu totul alte zone de spiritualitate, decât de cea creştin-românească, şi trimit la demoni, iar nu la Dumnezeu-Hristos:>>>>>>> Adrian Botez

“Semnificaţia metafizică a florii în creaţia eminesciană” - de prof. dr. Florinel Agafiţei

Nu ştim să existe vreun studiu privitor la semnificaţia metafizică a florii în creaţia poetului M.Eminescu; mărturisim aici că, din lecturile noastre, care nu sunt multe, dar nici puţine, nu am întâlnit o asemenea preocupare, un asemenea demers. De aceea am considerat că o atare încercare poate deveni interesantă o dată cu detectarea sensurilor ascunse, criptate, ale mesajelor florale, degajate din versurile şi proza eminesciană.
Nu mică ne-a fost mirarea când am putut constata, recitind cu scop determinat opera poetului, că florile creează, practic, o grădină a Semiramidei, supraetajată, abundentă, vioaie în cele mai multe ipostaze, plăcut parfumată cu esenţe ce bântuie dinspre un Orient balsamatic, şi arareori traversată de umbrele tristeţii.
Astfel, am găsit adeseori pajişti cu flori, imense pajişti, nedefinite, aşa cum sunt şi erau, probabil, cele din văile Bucovinei specifice copilăriei poetului, misterioase pete divers colorate, care-şi deschideau într-o tăcere cosmică, spre bolta cerului, corolele lor pline de pulsaţiunea vieţii, de seva parfumului încă nenăscut; am aflat însă şi flori, ce coboară în versurile scrise la ceas de taină, din timpuri şi spaţii imemoriale, ascunzând în frageda lor corolă, miresme ameţitoare tocmai de la Gangele măreţ.>>>>>>> Florinel Agafiţei

Cine sunt şi ce vor masonii(8): Presa, ”misiunile umede”, Comitetul Satanic al celor 300 - şi…”Procter and Gamble” - de prof. dr. Adrian Botez

Pentru a nu-i plictisi, pe cei care nu cred în “Complotul Mondial” al Iluminaţilor (nume pentru Centrul Antispiritual de Comandă Strategică al Masoneriei) – şi a nu-i “dezgusta” pe cei care consideră că Masoneria, prin structurile ei, este un “factor de progres şi stabilitate în lumea actuală” – nu vom insista, în numărul de faţă al revistei CONTRAATAC, decât cu trei precizări, care au ajuns la noi destul de târziu (2005…): I- prima ţine de intoxicarea, prin mass-media, cu privire la toate evenimentele contemporane fundamentale ale planetei Terra (evenimente FABRICATE în laboratoare de informaţie!!!) – de exemplu, cu privire la “criminalul” Saddam Hussein (ca să vedeţi în ce hazna ne-au băgat guvernanţii noştri, închinători la “Marele Licurici”…) – II- a doua precizare ţine de originea satanistă a ideilor (structurând un extrem de riguros, minuţios şi tenace urmărit plan) COMITETULUI CELOR 300, Guvern Secret care conduce, practic, lumea de azi – III- iar a treia precizare are în vedere lucruri de care ne lovim zilnic, dar, tocmai de aceea, nu ne trece prin minte să ne întrebăm de unde şi pentru ce există ele, în lumea noastră…şi cui folosesc… Doamne, ce teribil de grăbiţi mai suntem noi să dispărem de pe faţa Pământului, ca fiinţe umane…Atenţie, informaţiile /de bază) pe care vi le furnizăm aici sunt de la surse anglo-americane!!! Le-au mai rămas, şi anglo-americanilor, câţiva oameni de integritate moral-spirituală, de autentică onestitate…
I-“Institutul Internaţional pentru Studii Strategice (IISS), înfiinţat de Comitetul celor 300 sub auspiciile Mesei Rotunde – este intermediarul propagandei negre de la MI6 şi Tavistock şi al “ Misiunilor Umede”(!!!) - (denumire codificată informativă, care denotă operaţiunile unde se impune VĂRSAREA DE SÂNGE), nucleare şi teroriste, care apelează la presa mondială, pentru diseminare, ca şi la guverne şi la stabilimente militare. >>>>>>> Adrian Botez

Tablete de duminică: “Jocul de-a dosarele, trei întrebări şi mai multe răspunsuri posibile”

Trăim pe malurile Dâmboviţei, ne place jocul, avem şi experienţă, pe care am tot dovedit-o…în ultimii 16-17 ani ! Jocul se confundă cu farsa, iar aceasta din urmă ameninţă să se substituie realităţii. În cazul de faţă, tot acest bâlci dezgustător are aparenţele celei mai autentice legitimităţi, să recunoaştem, pare o re-punere într-o demnitate (colectivă)…
De n-ar fi câteva semne grave de întrebare, mai că am accepta totul, ca pe o reparaţie morală. În primul rând : de ce aşa târziu ? ! ? Mi se poate răspunde că…decât niciodată ! Mă tem că un asemenea răspuns nu închide discuţia, ci mai degrabă o provoacă. În al doilea rând : de ce dosarele informatorilor « care au făcut poliţie politică » au devenit mai importante decât acelea ale membrilor poliţiei politice ? De ce unii sunt demascaţi, înfieraţi – iar alţii trăiesc, cu totul netulburaţi, din nişte pensii mai mult decât onorabile ? ! ? Iată o întrebare defel comodă, ce ridică – la rândul ei – multe alte întrebări. >>> mai departe aici >>>

Scriitori (şi erudiţi) vrânceni contemporani: prof. dr. FLORINEL AGAFIŢEI

PREZENTAREA OMULUI, DASCĂLULUI, SCRIITORULUI…
1. NUME: AGAFIŢEI
2. PRENUME: FLORINEL
3. PSEUDONIM: NĂNEŞTEANU BRANIŞTE
4. DATA NAŞTERII: 17 NOIEMBRIE, 1965
5. LOCUL NAŞTERII: LUETA, HARGHITA
6. PĂRINŢII: AGAFIŢEI TĂNĂSACHE – profesor limba română, pensionar; AGAFIŢEI ELENA – profesor limba română, pensionar
7. STUDII: Universitatea Al.I. Cuza – IAŞI, Facultatea de Istorie şi Filosofie/1986-1989; DOCTORAT – Istoria Filosofiei cu Teza: Simbol şi simbolizare indiană în sculptura lui Constantin Brâncuşi – 1999.
8. FUNCŢII: Profesor titular - Şcoala Profesor “Al-Spînu” – Goleşti, Vrancea; profesor asociat al Colegiului Focşani/ Facultatea de Psiho-Pedagogie/Universitatea Bucureşti
9. COLABORĂRI LA REVISTE şi ZIARE
1983/1984 – Revista Noastră / Focşani, coordonator prof. Petrache Dima;
1990/1992 – Ziarul Românul Liber / The Free Romanian, U.K. London
1998/2000 – Revista Salonul Literar/Focşani, Vrancea;
2000/2006 – Revista Saeculum, Focşani, Vrancea
10. DEBUTUL ABSOLUT: Cu poezie în Revista Noastră, Focşani, 1983;
11. DEBUTUL EDITORIAL: Cu romanul Careul Mare, Editura Nona, Piatra Neamţ, 2000 – Marele premiu al Concursului Naţional de proză „Mihail Sadoveanu”, ediţia a XIV-a noiembrie, 1999, Piatra Neamţ;
12. Cărţi publicate:
1. Simbol şi simbolizare indiană în sculptura lui Constantin Brâncuşi, Editura Salonul Literar, Focşani, 2001, teză de doctorat, 177 pagini;
2. Accepţia indiană a simbolului în opera lui Mihai Eminescu, Editura T, Iaşi, 2004, eseu, 74 pagini; >>> continuarea aici >>>

Autori rememoraţi, texte reînviate: AZI: Charles Baudelaire (1821-1867) Şi Panait Cerna (1881-1913)

CHARLES BAUDELAIRE (1821-1867) – s-au împlinit 140 de ani de la moartea lui. S-a născut, pe 9 aprilie 1821, la Paris (str. Hautefeuille, nr. 13), Charles-Pierre Baudelaire. Tatăl său, Joseph-Francois, avea 62 de ani(n. 1759), mama, Caroline Archenbaut-Defayis, 28 de ani(n. 1793). Pe 10 febr. 1827, tatăl moare – iar mama se recăsătoreşte cu Jacques Aupick , n. 1789, comandant de batalion, Cavaler al Ordinului Saint-Louis, Ofiţer al Legiunii de Onoare. Charles a dezaprobat gestul mamei:”Când ai un fiu ca mine – nu te recăsătoreşti”.
Ch.B. urmează Colegiul regal din Lyon, apoi Colegiul Louis-le-Grand – indisciplinat, dar premiat pentru versuri în latină. 18 aprilie, Ch.B. este eliminat, pentru insubordonare – va lua lecţii, pentru bacalaureat, în particular. Ia bacalaureatul, în aceeaşi zi în care Aupick este avansat general de brigadă.
Trăieşte izolat de părinţi. Se hotărăşte pentru cariera literară – frecventând medii boeme şi declasate. Întreţine relaţii cu Sarah la Louchette, prostituată din Cartierul Latin; boala contractată acum îi va provoca, în cele din urmă, moartea.
Familia hotărăşte să-l îmbarce pentru India; se va afla pe Insula Mauriţiu, apoi pe Réunion – dar îl convinge pe căpitanul navei să-i permită reîntoarcerea în Franţa. 1842 – revine la Paris – după majorat, moştenindu-şi tatăl adevărat – se stabileşte în Insula Saint Louis, pe cheiul Béthune, nr. 10 (azi:22). Continuă să frecventeze boema pariziană.>>> continuarea aici >>>

“Nacazanie silnim” – sau certare celor PUTERNICI (…prin scârţâitul, “de meserie”, al penei…) - de prof. dr. Adrian Botez

Am trimis, pe 4 aprilie 2007, unui cotidian (mai exact, unei anume ziariste-şefe!) focşănean de mare tiraj (de curând, nominalizat pentru premiul “Dumitru Tinu”, prin mânuţa “intelectissimului” domn Cristian Tudor Popescu - ceea ce nu echivalează, nicidecum, cu girul valorii autentice şi al moralităţii / spiritualităţii…) - luarea noastră de poziţie, faţă de blasfemierea organizată (cu „sediul” în Televiziunea Naţională Română - TVR-1…), împotriva lui Hristos (chiar în Săptămâna Patimilor!… – marţi, 3 aprilie 2007) şi, deci, a Sfintei Sărbători a Paştelui – iar reacţia ziaristei-şefe focşănene, proaspăt şi “trâmbiţos” cvasi-decorate (de către un “liber-cugetător”…), a fost:
a-în primă instanţă, extrem de binevoitoare, umană şi raţională (doamna ziarist-şef cu pricina făgăduia publicarea, în respectivul cotidian, a articolului de atitudine - cu nişte ajustări, doar, la capitolul „număr de semne”…),
b- pentru ca, la nici 24 de ore, aceeaşi ziaristă-şef, la semnalul/comanda supra-şefilor ei direcţi “din cerurile politicii”, să aibă o reacţie cu totul disproporţionată, acuzându-l, într-un subtext destul de ipocrit („Nu avem nimic împotriva criticilor la adresa emiunii, a invitaţilor sau a subiectului adus in discuţie ori a poziţiei dumneavoastră, privind emisiunea în cauză”), pe subsemnatul, că-şi permite să insulte „pe marii oameni de cultură ai României”(Iaru şi Mihaiu…) - şi „trăgându-l (pe subsemnatul) de urechi”, cu privire la limbajul folosit (atenţie!!!) de subsemnatul, faţă de invitaţii emisiunii, dar neavând ABSOLUT NICIO OBIECŢIE, cu privire la limbajul (şi „ideatica”…) invitaţilor de pe postul naţional, faţă de Hristos!!! >>>>>>> Adrian Botez

Cuvânt duhovnicesc de dimineaţă: “Omul fără Dumnezeu…” - de preot prof. Ion Munteanu

De la întruparea Fiului lui Dumnezeu, omul e legat pe veci de Hristos - şi taina omului nu poate fi despărţită de taina lui Hristos. Dacă abordăm omul făcând abstracţie de Hristos, îl reducem pe om la statura şi valoarea sa de animal, îl desconsiderăm şi devalorizăm.”Noi suntem convinşi – spune Levi Strauss, unul din cercetătorii structuralismului anthropologic – că scopul ultimo al ştiinţei despre om este nu de a-l confirm ape om, ci de a-l dizolva”(1). Dezumanizarea la care asistăm astăzi are chiar această cauză principală: despărţirea omului de Hristos, de Dumnezeu. Iar “semnul vieţii noastre se descoperă numai atunci când ne descoperim rădăcinile noastre adânc înfipte în realitatea tainică, în Hristos”(2). Cu alte cuvinte, fără credinţa în Dumnezeu – viaţa omului e marcată de nonsense. Succesele şi bucuriile, truda lui, faptele sale bune – nu duc nicăieri, nu oferă nicio recompensă care să dureze şi care să-l mulţumească pe om, pentru totdeauna. Binele şi răul nu mai contează, fiindcă este suprimată conştiinţa, iar libertatea este şi ea fără conţinut, în absenţa lui Dumnezeu – şi nu are niciun rol, deoarece nu mai există responsabilitatea cu valoare eternă. Acolo unde nu e Dumnezeu, nu mai este nici om adevărat. Pierderea chipului lui Dumnezeu antrenează dispariţia omului adevărat, dezumanizează lumea, înmulţeşte demonizaţii. “Absenţei lui Dumnezeu I se substituie apăsătoarea prezenţă a unui obsedat de sine însuşi, a unui auto-idol”(3). Exacerbarea bunăstării materiale şi a belşugului e un semn al autoidolatrizării sau al iubirii de sine – cu consecinţe grave asupra echilibrului sufletesc al omului, iar concurenţa nemiloasă dintre el şi semeni îl abrutizează şi îl timorează, provocându-l să încerce orice pentru a-şi atinge scopul.Tot ceea ce a inventat omul şi a creat în ştiinţă, cultură, artă şi în primul rand în tehnică – toate mijloacele moderne, mecanice şi electronice, din toate domeniile – au fost create pentru uşurarea muncii şi ridicarea calitativă a nivelului vieţii omului. Dar acţionând în mod autonom şi crezându-se Dumnezeu, omul a pierdut>>>>>>> Ion Munteanu

Porni luceafărul…Debuturi şi reveniri - AZI debutează: Monica Ariton, clasa a XII-a G, Liceul Teoretic « Emil Botta »-Adjud

Refugiată-n Lumină
Lacrimi de argint îmi cad încet pe faţă,
Îngeri albi - Lumina
Aruncă picături de viaţă.
Cu fulgi mari, Lumina mă alină,
Zvârlind în al meu suflet bucăţi de rază lină.

Plânge Lumina cu lacrimi mari de gheaţă -
Ea ştie, simte durerea ce-mi sfâşie-astă faţă:
Vede cum sufletul mi-e tot mai mic şi-ngheaţă -
Tu, rază blândă, Soare – adu-mă iar la viaţă!

Şi-atunci când sufăr, la Ea alerg mereu,
Doar Ea poate-nţelege ce nu-nţeleg nici eu.
Cu-o adiere dulce îmi ia, vrăjit, durerea,
Doar Ea mai poate-aduce în sufletu-mi puterea. >>>>>>> Monica Ariton

Personalităţi contemporane ale Adjudului: prof. dr. CONSTANTIN FROSIN

Profesia de bază a lui Constantin FROSIN, este cea de profesor. A practicat-o timp de 8 ani la un liceu, apoi 9 ani la o Universitate de stat, iar din 2000, la o Universitate particulară: Universitatea <Danubius> din Galaţi.Vom da cuvântul celor în drept să-l aprecieze, neţinând cont de opiniile neavizate ale celor care ori nu-i înţeleg, ori nu-i apreciază multitudinea de preocupări care se integrează, însă, perfect, cu nobila profesiune de dascăl. Student fiind, a concurat pentru o bursă de 4 ani la Sorbona, care i-a fost, însă, refuzată din două motive: nu avea funcţie în cadrul CUASCR Bucureşti şi nu era membru de partid (la 22 ani !). Desigur, bursa a fost obţinută de nepotul unui membru marcant al CC al PCR, dar cum Nomina odiosa…Redăm, în continuare, textul acestei recomandări, care a marcat parcursul intelectual şi cariera universitară a lui C. F. : „ Je soussigné Claude LUMEDILUNA, Lecteur de français à la Faculté des Lettres de Bucarest, atteste que l’étudiant Frosin Constantin de II e année, groupe 610, qui a suivi mon cours spécial de stylistique, me paraît apte à présenter avec de grandes chances de succès, notamment par ses capacités dans l’expression orale, le concours pour l’obtention d’une Bourse d’études en France”.
Teza de licenţă i-a fost apreciată cu nota maximă: 10 (zece) şi soldată cu publicarea în faimosul Buletin al Cercurilor Ştiinţifice Studenţeşti din România (1977) – singura teză de licenţă publicată din anul său de studii… Oricum, deşi era dorit atât de Catedra de Literatură cât şi de cea de Limbă, nu a putut rămâne ca Asistent, deoarece >>> continuarea aici >>>
=========================================================================
Revista de cultura si atitudine crestina CONTRAATAC este fondata de scriitorul ADRIAN BOTEZ la Adjud , Romania , si apare in editia “pe hartie ” avand ca editor Grupul Şcolar “Gheorghe Balş”-Adjud. Editia on-line este realizata prin colaborarea dintre aceasta institutie si ARP- ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU , Bucuresti -Romania . Director :Prof. dr. ADRIAN BOTEZ
PAGINA URMATOARE >>>> apasa aici >>>>
===========================================================================

Tablete de duminică: “Cu sinceritate, fanilor mei, oriunde s-ar afla !”

Sunt, fără îndoială, una dintre cele mai inteligente făpturi din Univers – şi stupefiant este că nimeni nu observă asta. Măcar din respect, pentru că…eu am descoperit focul, apoi roata, balonul dirijabil, avionul, minciuna – am învăţat trădarea şi am clădit capitalele, burguri trufaşe şi strălucitoare, ticăloşia şi mizeria lumii, jerbele de artificii deasupra lor, muzica de fanfară, de departe se mai aud sunete de clopoţei…
Am născocit telefonul, telegraful, am poluat planeta, am topit gheţarii şi am modificat clima, am rentabilizat mersul în grup şi strănutul la distanţă, i-am făcut pe semenii mei « homines-lupi », strini între ei şi duşmani naturii pe care, cândva, au venerat-o. Cu spatele glorios întors Naturii şi Sacrului, am reluat marşul nostru triumfal pe calea progresului, amintindu-mi, din ce în ce mai rar – că eu am scris Iliada şi Hamlet, Don Quijote de la Mancha, Faust, Război şi pace şi Sonetele către Orfeu, Fraţii Karamazov şi Odă (în metru antic)… >>> mai departe aici >>>

“Marea Răscoală din 1907″, de prof. Cătălin Mocanu

Motto:

„Dar ce e, Doamne, vuietul acesta?
Ce-i freamătul acesta care creşte?
Se zguduie pământul şi mugeşte,
Ca marea, când o biciuie tempesta.”
(AL. VLAHUŢĂ , 1907)

Marea răscoală din primăvara anului 1907 a constituit, prin amploarea acţiunilor desfăşurate, prin durata şi intensitatea ei, ca şi prin aria sa de răspândire, cea mai impresionantă ridicare la luptă a ţăranilor, din istoria modernă a României. Declanşată la capătul unui neîntrerupt lanţ de mişcări ţărăneşti, desfăşurate începând din 1888, răscoala din 1907 constituie corolarul firesc al situaţiei ţărănimii române de la cumpăna secolelor al XIX-lea – al XX-lea.¹
1.Problema agrară în România, la cumpăna secolelor al XIX-lea – al XX-lea
Transformările survenite în economia românească, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, şi-a pus amprenta şi asupra dezvoltării agriculturii, care continuă să fie baza economiei româneşti. Predominarea agriculturii, în ansamblul economiei naţionale şi afirmarea deschisă a contradicţiilor din cadrul său - a generat, în societatea românească, o veritabilă problemă agrară care, după anul 1878, a urmat o evoluţie lentă, către o relaţie impusă de realităţile din lumea satului românesc. Efectele reformei agrare din 1864 au fost mult sub aşteptări. Deşi ţăranii au fost împroprietăriţi, nu s-a dezvoltat o categorie prosperă de mici proprietari funciari, de ţărani independenţi, acea „coloana vertebrală economică şi socială a unei monarhii constituţionale.”² În schimb, un mare număr de ţărani au rămas dependenţi de foştii lor moşieri. Pentru ca efectele reformei să fi fost pozitive, erau>>>>>>> Cătălin Mocanu

Calea, Adevărul şi Viaţa : elevii, cetăţeni creştini - mărturisesc!: “Valentine’s day”… de Monica Aariton (XII G); Mai avem până la “Virginia Tech”… de Diana Bortă şi Petrea Bogdan (XII C); Zilnic, în lume, mor… 60.000 de bolnavi de sida…şi câte suflete? de Diana Bortă (XII C); Văd (II) de Delia Savin (X C); „Imoralitatea” în moralitate… de Andreea Lazăr (XII B)

“VALENTINE’S DAY”…
La data de 14 februarie, tinerii au căpătat obiceiul de a sărbători Valentine’s Day sau ziua îndrăgostiţilor. Aceasta “sărbătoare” este preluată de la americani, la fel ca şi Halloween-ul. Dar această aşa-zisă sărbătoare s-a transformat, din ziua îndrăgostiţilor, în ziua comerţului - într-un prilej de a face bişniţă, cu diferite obiecte, precum inimioare sau flori. Însă lucrurile nu se opresc aici. În numele acestei sărbători, tinerii îşi satisfac plăcerile carnale, că doar e Ziua Îndrăgostiţilor, a iubirii – nu?…Eu nu pot să nu mă întreb: oare într-o singură zi din an trebuie să le arătăm sentimentele noastre, celor pe care îi iubim? Iubirea este un sentiment care poate fi exprimat oricând şi oricum, este suficient doar un gest, nu este nevoie să avem o zi programată, şi nici cadouri făcute în serie, cum sunt dezgustătoarele inimioare de pluş… - pentru a iubi. Mulţi nici măcar nu ştiu cine a fost Sfântul Valentin, însă se grăbesc “să marcheze”, în numele lui.
Sfântul Valentin a fost un mucenic ce a trăit în vremea împăratului Claudius al-II-lea. Deoarece bărbaţii romani nu doreau să se înroleze în armată, pentru a nu-şi părăsi soţiile, împăratul interzice căsătoriile.Valentin era un preot care, văzând că oamenii se dedau la concubinaj, datorită acestei legi, hotărăşte să îi căsătorească, în secret, pe aceştia. Atunci când împăratul a aflat, l-a încarcerat pe Valentin, care a murit ca martir în închisoare, în anul 270 d.H., la 14 februarie. >>> continuarea aici >>>

“Cuvânt pentru Hristos”, de Florin Bâra (absolvent/student)

Dincolo de privirile amare, de gânduri murdare, de ceaţă şi iluzia liniştii – se îmbracă-n Sfântă Fericire o Clădire smerită, urcată-n slăvile Cerului de Cuvinte şi Crucii Eterne – ce fac să învie speranţe şi începuturi în oameni. Aruncate-n lumină-s toate, deasupra Clădirii… – vin îngeri, se închină cu flori purtate de vânturi – pe streşine plouă Cuvinte, ce bat în Pietrele Sfinte, rugătoare cerând Eterna Iertare.
Se îmbracă Lumea în fapte…coboară un Înger cerând îndurare, se aşterne tăcere şi plânset se-aude în şoapte…Şi noaptea pătrunde Cetatea cu o linişte surdă – Lumina-i cuprinsă în Candela Sfântă. Paşii Nădejdii se îndreaptă grăbiţi către ceruri. Flăcări preasfinte sar din Icoane – şi suflet şi viaţă pătrund în ele. Să fie Cuvântul! Să se-audă Cuvântul! HRISTOS A ÎNVIAT!
Câtă Lumină Neînvinsă, Nestinsă - de veacuri! Icoana Hristosului îmbrăţişează omenirea , în Ochii Ei citesc Chemare şi Iertare! Fur de la Moarte un zâmbet – să-nţeleg plăcerea de-a muri cu El, minunea de a-nvia cu El. Acum cred, cu El, că Moartea este promisiunea Vieţii de Veci. Căci: HRISTOS A ÎNVIAT! >>>
absolvent-student Florin Bâra

Atitudini faţă de răul din contemporaneitate: (antroposofia rosicruciană): CELE TREI ASPECTE ALE RĂULUI, de Thomas Göbel - trad. de Victor Oprescu

Omul în conflict interior cu Răul
Cine priveşte cu degajare interioară agitaţia de toate zilele, aşa cum este ea astăzi, vede imense aglomerări citadine în care se stimulează, prin toate mijloacele, CONSUMUL - şi care a şi dezvoltat o psihologie, în acest sens. Vede, în acest furnicar, cum oamenii nu-şi dau seama şi nu reacţionează în faţa acestei situaţii; privirea lor pluteşte în neant. Şi când îi vedem cum răscolesc cu aviditate rafturile magazinelor, simţim că, în acest fenomen, nu există niciun fel de orientare, niciun scop urmărit. Sunt numai figuri şterse, fără intenţii - ceea ce este un simtom al lipsei lor de direcţie a sufletului. Visul lor este să găsească ce le-ar putea fi avantajos, profitabil. Nimic altceva! Esre un fel de aviditate această căutare oarbă pentru ceva, pentru care nu există o necesitate reală: ea stăpâneşte de departe viaţa oamenilor, la acest sfârşit de secol şi mileniu. Aceeaşi aviditate stăpâneşte şi pe cei care stau în faţa televizorului, aşteptând ceva, o “lovitură”, ceva ce nici ei nu ştiu; la fel cu toţi cei care urmăresc presa zilnic, în căutarea ultimelor catastrofe şi orori. Enumerarea ar putea continua.
Această nouă aviditate nu are o cauză, ci este urmarea unor cauze anterioare, ascunse. A unor cauze pe care fiecare le poate descoperi în sufletul său, dacă vrea s-o facă. Propriul suflet este locul atât al diagnosticului, cât şi al terapiei. Pentru aceasta trebuie să ne conectăm asupra noastră înşine, ca şi asupra destinului lumii, pe care să vrem să-l preluăm şi pentru noi. Să ne impunem această sarcină – şi apoi putem să dăm şi răspunsurilepe măsura demnităţii omului, după care noi înşine vrem să trăim. În aceasta constă calea spre o nouă morală – care de aceea este nouă, fiindcă o construim din noi înşine.(…) >>> continuarea aici >>>